TrekLens

După atmosfera provincială din Phuket, zgomotul și căldura Bangkokului nocturn, agitat și plin de viață, sunt ca niște tunete într-o zi însorită – cu totul surprinzătoare. Totul este la doar doi pași distanță: o piață cu fructe și mâncare stradală proaspătă – exact de ce este nevoie pentru a satisface papilele gustative nerăbdătoare să încerce ceva nou. Numele exact nici nu contează, căci accentul este oricum departe de a putea fi complet inteligibil și oricum multe dintre denumiri și preparate sunt suficient de exotice pentru a nu le putea asocia cu niște gusturi cunoscute.

Bangkok s-a dezvoltat pe ambele maluri ale râului Chao Phraya, iar istoria sa a devenit începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea similară cu istoria Thailandei. Din originile destul de obscure ale fostului port comercial chinezesc, Bangkokul de astăzi a ajuns să reprezinte cultura întregii țări, iar populația sa a crescut la peste zece milioane de locuitori ce se înghesuie pe ambele părți ale râului.

Sunt peste 400 de temple în Bangkok, iar multe dintre ele sunt pur și simplu ignorate de masele de vizitatori. Unul dintre ele este Wat Ratchanatdaram Worawihan – impresionant prin arhitectura și detaliile ascunse prin firidele sale.

Religia poate fi într-un fel comparată cu un agent patogen care atacă organismul slăbit. Atunci când echilibrul omului este tulburat de diverși factori sau întâmplări, oamenii își îndreaptă deseori gândul spre o entitate superioară care ar putea să le rezolve problemele, uitând că puterea este de fapt doar în mintea și mâinile lor.

Întâlnirile ocazionale dintre civilizația occidentală și lumea budistă au avut loc de mii de ani. Primii occidentali care au devenit budiști au fost grecii care s-au stabilit în Bactria și India în timpul perioadei elenistice. Ulterior, în cea mai mare parte a Evului Mediu a existat puțin contact între cultura occidentală și spiritualitatea estică, însă modernizarea comerțului global și interesele comerciale, noile rute maritime și tehnologia îmbunătățită privind navigația, dar și colonizarea europeană a țărilor budiste asiatice au condus la o descoperire și răspândire a budismului printre occidentali. Deziluzionați de valorile materialiste ale culturii de consum și ale creștinismului tradițional de după cel de-al Doilea Război Mondial – generația beat și ulterior hippie fiind deschizătorii de drumuri, occidentalii au fost atrași de religiile orientale, dintre ele budismul cu toate formele sale fiind probabil cea mai accesibilă.

Veniți de cele mai multe ori din familii înstărite, căci drumul spre Est nu era neapărat ieftin, generațiile anilor ’60 și ’70 erau atrași de lumea plină de spiritualitate a Estului, de calmul localnicilor care îi priveau ca pe niște ciudați și îi acceptau fără a crâcni, de o lume cu mult mai accesibilă material pentru ei, uitând că de fapt aici în Est oamenii munceau cât era ziua de lungă și se alegeau cu puțin. Din afară probabil că părea o alegere să trăiască în penurie, iar fascinația aceasta i-a făcut pe mulți să treacă la o alta religie: budismul.

Cunoscut mai degrabă ca Templul lui Buddha de Smarald, Wat Phra Kaew este numele oficial al complexului de basm ce include pe lângă acest templu și fosta rezidență a monarhului Thailandei – Palatul Regal. Terenul pe care a fost construită ceea ce este astăzi probabil cea mai cunoscută atracție din Bangkok, a fost ales în primul an în care capitala s-a mutat pe malurile râului Chao Phraya, la doi pași de golful Siamului, în 1782. Cele aproape 95 de hectare adăpostesc mai mult de o sută de clădiri ce reprezintă aproape 250 de ani de istorie regală și arhitectură.

Majoritatea templelor sunt doar lăcașuri de cult, însă cele mai cunoscute dintre ele au fost contaminate de molima lăcomiei, căci religia aici este pe bani pentru cei care nu au avut norocul să se nască thailandezi.

Wat Pho – Temple of the Reclining Buddha, adăpostește o serie de superlative: cel mai mare Buddha culcat din Thailanda, cea mai mare colecție de imagini cu Buddha din țară, dar și prima școală publică deschisă în Thailanda.

Statuia aurită a lui Buddha atinge o lungime de 46 de metri, iar capul său efectiv sprijină acoperișul. De jur împrejur, credincioșii dar și curioșii îi dau roată, primii pierduți în rugăciune iar cei din urmă în dorința de a prinde fotografia perfectă cu ei și Buddha. În spatele statuii credincioșii cumpără un castronaș cu bănuți fără valoare pentru a-i redistribui unul câte unul în niște recipiente de colectare – se spune că pentru noroc.

Dincolo de templul principal se întind multe alte curți interioare și temple ce nefiind refăcute la perfecțiune arată chiar mai bine ca cele din incinta Palatului Regal. Tot aici se mai regăsesc și centrul pentru învățarea și păstrarea medicinii tradiționale thailandeze și a masajului thailandez.

După căderea fostei capitale regale Ayutthaya, regele Taksin a preluat controlul unui sanctuar local și a înființat la actualul Wat Arun un palat regal și un templu pentru a adăposti pe Buddha de Smarald. Templul a primit numele zeului indian al zorilor – Aruna, în onoarea fondării simbolice a unei noi Ayutthaya.

Abia când capitala și Buddha de Smarald au fost mutate oficial la Bangkok, Wat Arun a primit caracteristica sa cea mai proeminentă, turnul þrahng (de stil Khmer), înalt de 82 de metri. Construcția turnului a început în prima jumătate a secolului al XIX-lea sub conducerea lui Rama al II-lea și a fost ulterior finalizată de Rama al III-lea. Scările abrupte duc spre vârf, iar de la primul nivel de jur împrejur se deschid priveliștile către orașul de la poale și către poluatele ape ale lui Chao Phraya.

Privit de la distanță templul este pur și simplu uimitor, însă detaliile abia de aproape se pot vedea: elaborate mozaicuri florale multicolore realizate din porțelan chinezesc spart, o ornamentație comună în perioada când acesta a fost ridicat, căci vasele chinezești care opreau în portul Bangkok aruncau tone de porțelan vechi folosit ca balast.

Dansurile tradiționale din spectacolul de muzică tradițională cu măști “Khon” sunt adunate de pe întinderea Thailandei și datează de acum mai bine de șapte secole. O regie de excepție, cu muzică live, ce pentru jumătate de oră transpune auditoriul în legendele transmise peste veacuri.

Orașul este înțesat de temple, însă Templul Muntelui Aurit iese în evidență. Colina pe care a fost construit este artificială și a fost creată atunci când o stupa mare, aflată în construcție sub conducerea lui Rama al III-lea, s-a prăbușit din cauza solului moale care nu a putut să o susțină. Pe dealul rezultat din noroi și cărămidă au fost lăsate să crească buruieni până când Rama al IV-lea a construit o mică stupa pe vârful său. Urmașul său, Rama al V-lea, la începutul secolului XX a adăugat ulterior la structură și a așezat în stupa o relicvă a lui Buddha oferită de guvernul britanic al Indiei acelor timpuri, iar zidurile de beton au fost adăugate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a preveni eroziunea dealului.

Trepte ce urcă în serpentine ce înconjoară dealul, se strecoară printre arbori noduroși și mici bazine cu apă și pești, pe lângă morminte și fotografii ale donatorilor bogați, în sunete de clopote și de gonguri bătute de credincioși.

Din vârf, pe lângă partea spirituală se regăsește și o priveliște de 360° a celor mai fotogenice părți ale Bangkokului.