TrekLens

Una dintre atracțiile Asiei de Sud-Este este mersul cu autobuzele locale, dar până la a porni efectiv la drum stațiile de plecare din marile orașe se dovedesc a fi dificil de găsit chiar și în era GPS-ului. “Coordonatele exacte” trimise de companiile de transport se dovedesc la fel de utile ca un pahar de apă gol oferit unei persoane însetate, iar direcțiile date de localnici se bat deseori cap în cap. Dacă totuși stația de plecare este identificată în timp util, atunci aventura poate continua.

Din cenușa unei Ayutthaya distrusă de invazia birmană se ridică ruinele enigmatice ale templelor care au supraviețuit distrugerilor – urmele zilelor de glorie a fostei capitale regale. Cândva plină de temple aurite și palate pline de comori, Ayutthaya a fost capitala Siamului din 1350 până în 1767 când orașul a fost atacat și jefuit de birmani. Ars din temelii și cu locuitorii forțați să își părăsească locuințele, orașul nu a mai fost reconstruit niciodată în același loc, iar astăzi este doar un mare sit arheologic.

Între secolele al XIV-lea și al XVIII-lea, a doua capitală a Regatului Siamului a crescut spre a deveni una dintre cele mai mari și mai cosmopolite arii urbane ale lumii și un centru al diplomației și comerțului. Localizată strategic pe o insulă înconjurată de trei râuri ce o conectau cu marea, așezarea acesteia a fost aleasă spre a fi deasupra valurilor de maree ce veneau din Golful Siamului spre a urca pe cursul râurilor, valuri ce ar fi facilitat atacul naval al altor națiuni.

Ruinele arheologice ale Ayutthayei sunt caracterizate de prang-uri înalte – turnurile ce păstrau cândva relicve, dar și de mănăstiri budiste de proporții monumentale care oferă o idee asupra mărimii de odinioară a orașului și splendoarea arhitecturii sale.

La apogeu, Ayutthaya găzduia peste 400 de temple, dar doar câteva zeci dintre ele au fost parțial restaurate, lăsând stupe goale, clădiri fără acoperiș și statui decapitate ale lui Buddha, să spună povestea regatului.

Situat aproape de gura de vărsare în Golful Siamului și la o distanță egală între India și China, orașul era totuși suficient de protejat de puterile arabe și europene care căutau să își mărească influența în regiune, dar în același timp accesibil pentru a putea să își consolideze și să își extindă puterea pentru a umple vidul de putere lăsat de căderea Angkor-ului. Ca urmare a acestei strategii geografice, orașul a devenit un centru economic și comercial la nivel regional dar și global, fiind un important punct de legătură între Vest și Est cu ambasadori trimiși până departe inclusiv la Versailles și în Delhi, dar și la curțile imperiale din Japonia și China.

Un număr important de străini trăiau în oraș ca angajați ai Curții Regale, iar în aval de Palatul Regal existau enclave de comercianți și misionari străini, casele acestora fiind ridicate în stilul arhitectural al țărilor din care proveneau. Influențele acestora au rămas încă în arta care a supraviețuit distrugerii burmeze și a trecerii timpului.

La Wat Phra Si Sanphet, unul dintre templele construite în orașul fondat pe o insulă într-o curbă a râului Chao Phraya, trei stupe incredibil de bine păstrate formează una dintre imaginile cele mai iconice ale Ayutthayei. Înălțat la finalul secolului al XV-lea, acesta a fost templul regal din interiorul zidurilor palatului și a servit ca model pentru Wat Phra Kaew și Palatul Regal din Bangkok. Tot aici, cândva a existat un Buddha de 16m înălțime acoperit cu mai mult de 143 kg de aur.

La o aruncătură de băț se află Wihan Phra Mongkhon Bophit, un templu împodobit mai degrabă cu motive chinezești, dar care adăpostește una dintre cele mai mari statui de bronz ale lui Buddha din Thailanda, datând din 1538. Acoperită cu aur, figura de 17m înălțime cu tot cu bază, a fost destul de puternic distrusă de un incendiu provocat de un trăznet prin 1700, și ulterior de invazia birmană.

Templele și clădirile au fost elegant decorate cu sculpturi și picturi murale de o finețe desăvârșită și cu detalii fascinante, un amestec eclectic de stiluri tradiționale moștenite din Angkor și împrumutate din arta japoneză, chineză, indiană, persană și europeană a secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea – o reprezentare unică și bogată a unei culturi cosmopolite de stiluri și arte.

Cunoscut și marcat pe hărțile secolelor trecute, Ayutthaya a fost planificat sistematic, cu drumuri, canale de irigație și șanțuri de apărare în jurul principalelor clădiri, profitând la maxim de poziția orașului la confluența celor trei râuri. A beneficiat chiar și de un sistem hidraulic pentru exploatarea apelor, o tehnologie extrem de avansată și unică în lume.

Dincolo de apele ce fac din Ayutthaya o insulă, Wat Chai Watthanaram este poate cel mai bine păstrat dintre toate templele orașului. Arhitectura este clar influențată de cea khmeră, stupele înalte și întreg complexul amintind izbitor de mult de ruinele de la Angkor Wat din Cambodgia.

Multe dintre stupele templelor încep însă astăzi să piardă lupta cu gravitația, o parte dintre ele aplecându-și vârfurile la unghiuri ireale.