TrekLens

Culori vii amestecate cu zeci de nuanțe de cenușiu mohorât, mașini de ultimă generație și oameni ce își trăiesc viața pe străzile pe care bolizii cu mulți cai putere blocați în trafic ambalează zadarnic motoarele, ținute scumpe și gunoaie aruncate cu nonșalanță pe jos, se fură ca-n codru și se schimbă borduri cu o vivacitate cu care s-ar fi putut clădi piramide în timp record, se claxonează balcanic și se iubește latin.

Aici s-au ciocnit civilizații atât de variate încât nu s-au putut amesteca nicicum, la fel cum apele cu densități diferite se scurg alăturate pentru multă vreme fără a-și împleti undele. Realități distincte separate de secole de credințe, obiceiuri, lupte și neajunsuri diferite.

Printre casele vechi plutește încă un aer antebelic și nici măcar nu este nevoie de multă imaginație pentru a vedea cu ochii minții sufrageriile cândva ticsite de crema intelectualității românești – diplomați cunoscuți, avocați celebri și oameni cu influență. Un colț de civilizație aciuat pe malurile Dâmboviței, ce reflectă Occidentul în toată splendoarea sa.

Străzile sunt înțesate de strigăte și claxoane, birocrați nervoși, bețivi atotștiutori, paznici plini de zel, ziariști înfometați de scandaluri mărunte, oameni grăbiți și curioși de duzină. Porțile Orientului în toată culoarea lor și, desigur, cel mai definitor colț al Bucureștiului.