TrekLens

Gălăgia și forfota de la Casa Comana rămân în urmă, și dincolo de podul ce semnalează intrarea în Delta Neajlovului concertul broaștelor devine pe alocuri asurzitor. Canale mărginite de stufăriș maschează zgomotele difuze ale lumii ce se ascunde în frunzișul des. Din când în când, câte o libelulă își întrerupe vânătoarea pentru a ne supraveghea ca o minusculă dronă extrem de curioasă, dar infinit mai elegantă.

Apa este de un negru cărbune și prin limpezimea ei ciudată se zăresc ierburi din care cu greu ar putea ieși un înotător. Genul de floră acvatică ce se agață cu sute de brațe subțiri de fiecare părticică a corpului pentru a te împiedica să înaintezi și a te trage într-un final spre fund. Un fel de scenariu de coșmar. Din loc în loc, nuferi albi sau galbeni își scot petalele grele la suprafață printre frunzele palmiforme de sub care țâșnesc amețite broaștele.

Vâslim contra curentului și asta se simte cel mai bine în momentele în care încercăm să stăm nemișcați. Avem impresia că insulele de stufăriș se mișcă într-o totală desincronizare cu cerul, rezultând un efect amețitor. Aici pe minusculele canale, cele câteva zeci de kilometri de casă ar putea fi foarte bine câteva mii.