ZBATEREA FINALĂ A IERNII

Într-o atmosferă primăvăratică mă dau jos din tren în pustietatea gării Azuga. Vântul se aude cum spulberă aerul pe creste. Acolo sus este încă iarnă. Foioasele sunt desfrunzite și în ciuda soarelui puternic pădurea pare tristă. Mi se face dor de vară. Dincolo de ultimele ramuri ale pădurii ce în zadar încearcă să mai agațe vântul, Bucegii se înalță greoi cu văile-i pline de zăpadă. Frânturi din voalul norilor zboară zgribulite peste vârfuri. Pentru asta mi-au plăcut întotdeauna munţii aceștia molcomi – ai spectacolul garantat la orizont. După câţiva zeci de pași se simte nevoia parazăpezilor. În căutarea lor nu las nimic neancorat. S-ar pierde definitiv.








Nori cu forme ciudate stau în imponderabilitate pe cer în timp ce alţii gonesc cu viteză. Se crează un efect ameţitor. La propriu. Pe creastă zăpada este spulberată în multe locuri și doar feţele nordice mai au covorul alb rămas intact. În dreptul culmii Zamora părăsesc creasta coborând pe muchia înzăpezită ce se îndreaptă spre Sud. Surprinzător de multă zăpadă.











One thought on “ZBATEREA FINALĂ A IERNII

Leave a Reply

Your email address will not be published.