ZÂMBETE, DIN VIENTIANE

Odată cu primii pași pe pământul laoțian, flori albe de frangipani împodobesc majoritatea copacilor. Dok Champa, așa cum este numită floarea națională a Laosului, este considerată un simbol al norocului și folosită în multe ceremonii religioase și practici animiste.

Autostrada ce urcă spre Nord dinspre Thailanda, prevestește cât de aglomerat și agitat este traficul din Vientiane. Mașinile sunt rare iar motocicletele merg aproape regulamentar. Capitala seamănă mai degrabă cu un orășel de provincie de pe la noi. Lume calmă, claxoane rare și zâmbete la tot pasul – este drept, așa ceva prin România vezi mai rar (posibil să fie marcă înregistrată în Laos).

Astăzi este însă ceva mai multă agitație față de seara precedentă și sunt luat prin surprindere, până realizez că de fapt este Luni – zi lucrătoare. Acesta este doar unul dintre multele lucruri minunate aferente călătoriilor – pierzi noţiunea timpului și nu mai știi în ce zi a lunii sau a săptămânii ești. Știi doar că mâine va fi diferită de ziua de astăzi, dar nu știi cum. O lași să te surprindă și asta am și eu de gând cu Laosul.








Forma specială a templelor, cu marginile acoperișului întoarse spre cer, detalii colorate și scene sculptate din viaţa lui Buddha, este specifică arhitecturii laoțiene.

Wat Si Saket este cel mai vechi templu laoţian, fiind singurul care a supraviețuit războiului Siamezo-Laoţian, de la începutul secolului al XVIII-lea. Aproape șapte mii de reprezentări de-ale lui Buddha sculptate în lemn, piatră sau bronz au propriile lor nișe. Zidurile interioare sunt pictate în culori vii cu scene din viaţa de zi cu zi a satelor sau cu reprezentări ale vieţii monahale.
















Haw Phra Kaew este un fost templu transformat acum în muzeu, construit în 1565 de către regele Setthathirath, pentru a adăposti imaginea sacră a lui Buddha – o statuetă străveche din jad, adusă dintr-una din incursiunile sale prin regatul de la sud, în Chiang Mai, Thailanda. După ceva mai mult de două secole, generalul thailandez Chakri a atacat Vientiane și a returnat statueta Siamului, astăzi fiind la loc de cinste în Wat Phra Kaew, Bangkok.









Wat Si Muang este locul unde vechile credinţe animiste se împletesc cu Budismul încă din timpuri străvechi.

Conform legendei locale, la ridicarea templului în 1563, pentru a îmblânzi spiritele furioase o tânără gravidă s-a oferit spre sacrificare. Aceasta s-a aruncat în groapa săpată pentru pilonul central al templului și a fost strivită când acesta a fost așezat la locul său. Templul a fost botezat cu numele fetei sacrificate, iar în jurul său s-a dezvoltat orașul Vientiane, fiind acum supranumit și ‘templul mamă’ al capitalei. Se spune că, dacă te rogi aici și în același timp faci o promisiune, dorinţa ţi se va îndeplini. Dacă mă rog pentru cât mai multe călătorii și promit că voi mânca o șaorma cu prima ocazie… oare va funcţiona?!















Într-un sens giratoriu oarecare, ascuns în spatele unor clădiri nu prea înalte (căci nimic nu este mai înalt de două-trei etaje în Vientiane), se înalţă That Dam – stupa neagră. Forma specifică a stupelor imită floarea de lotus încă nedeschisă și, în general, conţin relicve rămase de la câte un Buddha.

Legenda spune că, în vremea când stupa era acoperită cu aur masiv, un imens șarpe cu șapte capete – ‘Naga’ îi proteja comorile. Șarpele a fost însă învins, căci tot aurul a fost luat în timpul razboiului dintre Siam și Laos și dus în actuala Thailanda.






Mă tot plimb prin capitala asta și nici gând de blocuri de locuinţe, în pofida faptului că este o ţară comunistă ce flutură steagul roșu cu secera și ciocanul lângă stindardul naţional. Aproape stinghere de propria lor prezență, o mână de clădiri de birouri, nu prea înalte, sunt aproape integrate în peisaj. Până și mall-ul local arată simpatic.

Patuxai este monumentul victoriei și al luptei pentru independența de sub aripa protectoare a Franţei dar și a imperiilor precedente ce au ocupat Laosul – Siamul și Japonia.

Poate că de la depărtare aduce cu Arcul de Triumf din Paris, însă a fost construit cu gândul la cultura și tradiţiile laoţiene iar asta se regăsește în turnurile crenelate împodobite atât cu simboluri religioase budiste (flori de lotus și turnulețe în formă de stupe) cât și cu statuete animiste – kinnari (fiinţele jumătate femeie și jumătate pasăre) sau naga (dragoni).

Interiorul este decorat cu zei, zeiţe și elefanţi, iar din vârful monumentului se vede până peste râul Mekong, în țara vecină, Thailanda.














Privită de la exterior, Marea Stupă din Vientiane pare mai degrabă o fortăreață înconjurată de ziduri decât un monument religios. Și totuși, ajunsă simbol naţional și regăsindu-se chiar și în stema oficială a Laosului, stupa este cel mai sacru monument fiind acoperit cu foiţe de aur pe întreaga sa înălțime de 44m.

Localnicii cred că iniţial a fost construită încă de prin secolul al III-lea pentru a adăposti un os de-al lui Buddha adus în Laos de un misionar indian, însă știinţa îi contrazice – actuala stupă fiind ridicată pe la mijlocul secolului al XIV-lea de regele Setthathirat pe niște vechi ruine khmere.














One thought on “ZÂMBETE, DIN VIENTIANE

  1. Pentru mine Laosul a fost ca o întoarcere în timp, în special în partea de nord! Au multe vestigii, comori care sunt în paragină și-i mare păcat … sunt săraci.
    Mă bucur mult pentru călătoriile tale. Ești tânăr și dacă o ții așa vei vedea tot ce este pe Pământul ăsta – ți-o doresc din tot sufletul!
    Felicitări sincere pentru tot ce faci!

Leave a Reply

Your email address will not be published.