VIAȚĂ ȘI MOARTE PE VALEA REGILOR

Pe fundalul micului dejun cu omniprezenta brânză topită rezistentă probabil și la cataclisme nucleare, “Dragostea din tei” a celor de la O-Zone face furori, urmată de “Macarena”.

Este ziua marelui ospăț – Eid al-Kabir, când fiecare familie sacrifică un animal în amintirea sacrificiului făcut de Avraam. Carnea rezultată se împarte în trei părți: una rămâne familiei, a doua este dată vecinilor iar a treia este donată săracilor – toată lumea trebuie să sărbătorească cum se cuvine.

Sacrificatorul sosește însoțit de ajutorul său, pe o motoretă veche. Se strâng o parte din covorașele ce împodobeau strada, iar berbecul este culcat cu forța. Cuțitul se ascute și în ochii animalului se citește groaza. Botul îi este prins în menghina unei mâini puternice și lama ascuțită retează rapid beregata. Un ultim geamăt îi iese prin botul încleștat și ochii i se sting în numele unui obicei străvechi, în timp ce sângele i se scurge în praful străzii formând o baltă rubinie.






În drum spre feribot, străzile transformate în abatoare miros a sânge proaspăt vărsat. Traversarea Nilului, spre malul său vestic, spală mirosul acru al sângeroasei dimineți. Nu departe de fluviu, peste peisajul ars de soare se înalță Coloșii lui Memnon. Ciopliţi fiecare dintr-un singur bloc de piatră, cu o înălțime de 18m aceștia sunt ultimele relicve a ceea ce a fost cândva unul dintre cele mai importante temple ale Egiptului Antic, pierit fără urmă în urma revărsărilor repetate ale fluviului, în pofida dimensiunilor care se pare că le depășeau chiar și pe cele ale uriașului templu Karnak.




În Valea Regilor, din cele zece morminte deschise anual prin rotație, doar trei pot fi vizitate în prețul biletului. Primul mormânt ales este cel al lui Merenptah, unul din fiii lui Ramses al II-lea. O scară de lemn coboară în adâncul lui, prin pasaje ce înfățișează Litania lui Re și scene din Amduat – cartea ce-i dezvăluia faraonului secretele lumii de după moarte. În camera mortuară, susținută de opt piloni, se află imensul sarcofag de granit al regelui, sub formă de cartuș. Pe capac, regele este reprezentat cu brațele încrucișate, iar în jurul său se încolăceşte uroborosul – șarpele ce înconjoară lumea.

Deși te-ai aștepta ca în interiorul mormintelor, la adăpost de soare temperatura să fie chiar plăcută, nu este deloc cazul. În mormântul lui Horemheb, scara coboară mult în adâncime și la intrare mi se dă un carton pentru a mai dispersa zăpuşeala din interior. Spre deosebire de alte morminte, aici au fost introduse basoreliefuri în care simbolurile și personajele au fost sculptate înainte de a fi pictate. Multe dintre ele au rămas neterminate, fiind doar schițate în linii mari, iar pe altele se văd retușuri – o adevărată introducere în modul cum a fost construit mormântul.


Ultimul dintre cele trei morminte alese, este poate și cel mai spectaculos. Tuthmosis al III-lea a ajuns greu la tron, fiind ținut departe de Hatshepsut pentru mult timp, însă în timpul domniei sale Valea Regilor s-a transformat într-o necropolă regală, el fiind unul dintre primii ce au fost îngropați aici. Mormântul său se află în capătul adânc al unui defileu, accesul făcându-se pe o scară abruptă de lemn, doar pentru a coborî apoi pe un coridor de piatră cu tavanul foarte jos. O cameră intermediară te pregătește pentru o nouă coborâre. Camera mortuară adăpostește un sarcofag ruginiu în interiorul căruia se poate vedea prin capacul întredeschis, pictura mâinii regale. De jur-împrejurul camerei, mii de hieroglife povestesc despre măreția regelui.



Cuptorul Văii Regilor îl schimb pentru cel al văii învecinate, unde templul lui Hatshepsut se înalță într-un golf la baza unor terase înalte de calcar. Construit pentru singura femeie faraon ce a domnit în Egiptul Antic, aceasta este reprezentată cu barbă falsă, ca semn distinctiv al monarhilor. Pe pereți este zugrăvit transportul obeliscurilor reginei de-a lungul Nilului, de la cariera din Aswan la Karnak, în timp ce pe colonada din stânga sunt sculptate scene din viața poporului, cu oameni la pescuit sau prinzând în plase păsări. Deși picturile sunt șterse de vânturile aspre ale deșertului, în curtea de la etaj se mai văd încă detaliile prin care este reprezentată nașterea divină a reginei și povestea unei expediții în ținutul Punt – Etiopia de astăzi.













La plecare, dintr-un grup de copii ce mă priveau curioși, unul mai curajos se desprinde și mă întreabă dacă poate să facă o poză cu mine. Nu apuc să confirm bine că tot grupul mă înconjoară, îngrămădindu-se unii peste alții de parcă le-ar fi teamă să nu mă răzgândesc.

Vis-à-vis de coloratele case ale satului Gurna, templul Ramesseum a fost menit să fie un complex mortuar măreț. Astăzi, din mândria faraonului Ramses al II-lea a rămas ceva mai mult de o grămăjoară de ruine peste care se ridică impresionanta sală hipostilă cu capiteluri pictate și ornamentate cu sculpturi.









De departe cel mai interesant dintre cele vizitate, Medinat Habu a fost gândit ca o cetate împrejmuită cu ziduri, temple, locuințe pentru preoți și capele. Cu fiecare curte ce se deschide, uimirea ajunge la noi proporții. Culorile și-au păstrat intensitatea, iar coloanele acoperite cu hieroglife te fac să te gândești dacă n-ai ajuns cumva printr-un tunel al timpului direct în epocile faraonilor. Marele templu mortuar al lui Ramses al III-lea domină complexul, pe pereții săi fiind sculptate campaniile militare duse împotriva “Popoarelor Mării” și capturarea prizonierilor din războaiele duse cu țările limitrofe.


















Leave a Reply

Your email address will not be published.