TrekLens

Vremea este la fel de schimbătoare ca vântul sălbatic ce aduce necontenit fronturi de nori dinspre mare. Ploaia vine și pleacă în valuri iar vântul ne usucă. Pârjoliți de soarele verii și uscați de frigul iernii, versanții aduc prea puțin cu explozia de culori cu care am fost întâmpinați la ultima vizită.

În liniștea rămasă într-un scurt moment de acalmie al vânturilor, un zgomot îndepărtat trădează două căprioare ce ne privesc curioase înainte de a o tuli rapid prin cine știe ce cotloane ale muntelui. Sus pe Creasta Pricopanului, o ceață venită de nicăieri ne înghite complet. Stânci fantomatice și prăpăstii misterioase întrețin senzația de munte înalt, pe care nu îți vine să o crezi când îl privești de la poale – spinare țepoasă de dinozaur adormit.