TrekLens

Aprigele serpentine ale Muntenegrului rămân în urmă tot mai îndepărtate, iar în fața noastră se ivește ghișeul mic și jerpelit al unei vămi pierdute prin munți. Vameșii plictisiți și toropiți de soare fac ochii mari când ne văd, căci suntem printre puținii străini ce aleg să treacă granița prin acest loc. Ne-am rătăcit? Nu, dimpotrivă, vrem doar ca pe final de călătorie să ne bucurăm ochii cu serenitatea parcurilor naționale din acest colț de țară.

Lămuriți de intențiile noastre Republika Srpska ne primeşte în sânul ei, drumul conducându-ne spre munţii ce se înalţă trufași în zare. Tunel după tunel ne afundăm printre vârfuri golașe şi strungi de piatră, pe lângă tăpșanuri înverzite și pline de flori, mărginite de un râu de smarald ce şiroieşte cuminte pe fundul unui canion, neamintind deloc de puterea pe care a avut-o atunci când a săpat asemenea trecători.

Peisajul se pierde în noaptea ce s-a lăsat pe nesimțite, doar Luna stă de strajă în bezna nopții luminând fantomatica siluetă a podului otoman Mehmed Paša Sokolović.