TrekLens

La fiecare pas colțarii se înfig cu ușurință în pojghița de gheață formată pe zăpada întărită de frigul nopții. Pe pârtie fâșâitul zăpezii sub schiuri îmi aduce aminte că sezonul acesta nu am schiat deloc, iar lungile coborâri în ireala alunecare îmi lipsesc.
Poteca a fost parcă anume croită pentru a prelungi acest dureros crescendo de așteptare a deschiderilor ample.

Odată cu altitudinea câștigată pădurea începe să aibă însă ferestre ce ne permit să mai zărim munți: un colț de Piatra Craiului, o bucățică de Bucegi și o molcomă și parcă omniprezentă Măgura Codlei cu prelungii Perșani lipsiți de zăpezi. De fapt pentru peisaj am și urcat până aici, și pentru liniștea în care vântul este singura constantă. Puțin cam tăioasă însă, în asentimentul unui soare posac.