TrekLens

Abyssinia – un nume aproape mistic ce nu se mai regăsește pe hărțile moderne dar care a lăsat urme în istorie și care astăzi a fost înlocuit de cel modern al Etiopiei.

Situat într-o căldare naturală între 2300 și 2500m, Addis Ababa nu ezită să își găzduiască zecile de cartiere într-un amalgam de ghetouri și clădiri de ambasade sau hoteluri de cinci stele, după o logică imposibilă. Cumva este oarecum normal să fie așa când țara în sine nu se încadrează în nici un tipar african: nu este nici cea sub-sahariană clasică cu zone deșertificate și un viitor lipsit de speranțe, nu este nici cea de vest cu multitudinea de problemele politice și lovituri de stat, și nu este nici cea ‘civilizată’ cu parcuri naționale, safariuri și un trai normal. Vechea Abisinie a ales să facă notă discordantă la toate capitolele: are trei sferturi din toți munții continentului dar și cea mai joasă zonă a sa, o istorie complet diferită nefiind niciodată colonie, limba și alfabetul sunt unice iar trăsăturile oamenilor ușor de recunoscut între alți africani. De religie nici nu mai zic – creștinismul copt de aici își poate socoti strămoșii până la biblicul rege Solomon. Iar când vine vorba de calendare, ei bine ei sunt oficial cu șapte ani în urmă, adică încă în 2012. Aici calendarul are 13 luni, douăsprezece fiind de câte 30 de zile iar una mai mică de doar 5 sau 6 zile. Tot la capitolul timp, ei folosesc ziua lumină că măsură a timpului. Este ușor la urma urmei – fiind atât de aproape de Ecuator diferențele de-a lungul anului sunt minore iar începutul de zi este la ora 6 dimineața, echivalentul orei 0 la noi, finalul de zi fiind firește la ora 6 seara când apune soarele.

Orașul este haotic și traficul deasemenea. Nu este însă de comparat cu cel din Cairo sau Teheran. Alte lumi, aceleași reguli: traversezi pe unde vrei și când poți, printre multitudinea de taximetriști mai toți dotați cu câte o Lada din vremea de glorie a lui Gorbaciov și probabil cu milionul de kilometri făcut deja de câteva ori.

Haotic, Addis are totuși un sistem de transport în comun pe măsură. Autobuze municipale greoaie dar relativ moderne, o linie de tramvai suspendată pe bulevardul principal al urbei și evident sutele de microbuze ce funcționează pe rute strigate de asistentul șoferului. În stațiile cunoscute doar de localnici, se stă ordonat la coadă. Nimeni nu se împinge și nimeni nu se bagă în față, chiar dacă asta înseamnă să stea la cozi de zeci de metri. Timpul nu pare să aibă valoare.

Mercato este supranumită cea mai mare piață în aer liber din Africa, iar asta înseamnă de fapt străzi întregi cu mii de produse fabricate ad-hoc, orice fel de piese de schimb, materii prime sau pur și simplu produse finite. Un imens bazar întins cât un cartier plin de viață și culoare, cu oameni ce cară pe capete de la saci imenși la 10-12 saltele de pat, măgari încovoiați sub greutăți și aglomerație cât pentru un continent întreg.

Mai prin toate localurile și magazinele, indiferent dacă există gresie, ciment sau pământ, podelele sunt acoperite cu iarbă. O iarbă lungă și dreaptă vândută la snopi de comercianți specializați. În lipsa asfaltului pe multe dintre străzi, iarba ajută la păstrarea curățeniei – la final de zi se evacuează în stradă și gata curățenia în magazin.

Marele păcat al istoriei este acela că se lasă prea ușor uitată și roata sa strivește iar și iar generații. Numele fostului monarh Haile Selassie este învăluit într-o aură de mister și mult prea multe voci îl regretă și venerează. Într-o vreme în care mai toată Africa fusese colonizată, monarhul reprezenta speranța unui salt în viitor – la urma urmei era moștenitorul celei mai vechi dinastii din lume, cu origini până la regele Solomon și la regina din Sheba.

Dar celebritatea strămoșilor săi nu a adus mai nimic poporului: reforme au fost însă făcute la repezeală și doar pentru puținii aleși, administrațiile statului nu făceau nimic deși taxele erau foarte mari, corupția era uriașă, inegalitățile sociale mari, infrastructura din ce în ce mai proastă iar serviciile sociale de toată jena. Regimul a devenit astfel un loc propice pentru ca ideologiile lui Marx și Engels să prindă rădăcini.

După arestarea cabinetului imperial al lui Haile Selassie în lipsa sa, regimul comunist a preluat puterea pentru scurt timp, monarhia întorcându-se imediat odată cu întoarcerea în țară a monarhului și mobilizarea armatei. După câțiva ani, revoluția populară pentru înlăturarea regimului feudal al lui Haile Selassie a fost deturnată spre un regim comunist condus de Mengistu. Reformele promise nu au avut niciodată loc iar în scurt timp mașinăria comunistă a început înlăturarea tuturor celor din opoziție – nu degeaba Mengistu a fost prieten bun cu Ceaușescu.

Muzeul Memorial al Martirilor Terorii spune exact această poveste, omițând însă complet motivele înlăturării lui Haile Selassie. Dedicat victimelor terorii roșii perpetuate de Președintele Mengistu și regimul Derg, muzeul pune accent pe fotografiile abuzurilor dar și pe metodele de tortură folosite de regimul comunist împotriva propriului popor.

Poate clădirea Muzeului Național nu impresionează dar la interior se ascunde istoria începutului omenirii, căci de aici din Etiopia s-a dat maimuța jos din copac și a început să se împrăștie și să migreze în toate zările. Aici este scheletul faimoasei Lucy, un Australopithecus afarensis descoperit în depresiunea Afar a Etiopiei. În limba amharică scheletul este numit Dinkinesh, o denumire mult mai poetică ce s-ar traduce prin ‘tu ești extraordinară‘. Și într-adevăr, este extraordinar să vezi unul dintre primii hominizi ce acum 3.2 miloane de ani a dat naștere unei specii cu totul aparte – noi. Apoi, în pământul roșu al Africii a fost descoperită Ardi – mătușa mai în vârstă ca Lucy cu 1.2 milioane de ani, provenind și ea tot din provincia Afar.

După incursiunea prin Pliocen saltul spre zilele noastre nici nu mai pare atât de interesant ca începuturile, mai ales că exponatele sunt slab puse în valoare în vitrine prost luminate ce lasă impresia unui loc căzut în paragină.

Dar saltul în realitatea de zi cu zi este necesar întrucât strigătele de ‘farangi‘ și ‘mzungu‘ (om alb/ străine) se disting ușor din zgomotul străzii, la fel cum prezența omului alb sare în ochi tocmai prin raritatea sa.

Prieteni autodeclarați se erijează în ghizi de ocazie ce își încearcă norocul cu povești cusute cu ață albă sau cu drame de moment, iar albii sunt ținta hoților de buzunare ce par să fi învățat meserie de la cei ce frecventau Piața Obor prin anii ’90. Cinci încercări de ușurare a buzunarelor în mai puțin de două ore este media pe aici. Este plin orașul de hoți și cerșetori cu pungi de prenadez – semn al inegalităților sociale, al lipsei de educație și al serviciilor sociale. În același timp însă, sunt mult mai mulți oameni frumoși la suflet ce se bucură să zâmbească curios și dezinteresat unui mzungu. Africa.