TrekLens

La ordinele maharajahului Singh – conducătorul Jaipurului, orașul a fost construit pentru a înlocui vechea capitală, Amber, și se poate lăuda cu titlul de primul oraș din India în întregime planificat. Pasionat de astronomie, el a gândit orașul pe modelul unei mandale ce reprezenta sistemul solar, numărul planetelor regăsindu-se în cele nouă zone ale orașului.

Invidios pe culoarea faimoaselor clădiri din Delhi și din Agra, și-a dorit ca noul său oraș să aibă aceeași strălucire. Geologia nu l-a ajutat însă, căci nu gresia era predominantă în zonă ci cuarțitul mult mai deschis la culoare. Rezultatul se vede și astăzi, un oraș a cărui culoare predominantă în zona sa veche este… un roz cu accente roșiatice.
 

Hawa Mahal – Palatul Vânturilor, este clădirea simbol a Jaipurului. Ca un fagure într-o delicată nuanţă de roz, palatul servea soţiilor maharajahului pentru supravegherea ceremoniilor din stradă sau pur și simplu spionarea forfotei zilnice fără a fi zărite, toată acea dantelărie făcându-le invizibile ochilor muritorilor de rând. Deși hinduși, conducătorii Jaipurului au preluat unele obiceiuri de la vecinii musulmani ce deseori le erau inamici, printre care și acela al haremului, schimbându-i denumirea în ‘zenana’.

Deși maharajahii din Jaipur aveau la dizpoziție o forță armată impresionantă cu care au reușit să țină piept tentativelor de cucerire ale vecinilor moguli, teama de a nu fi înfrânți a dus la construirea unui masiv sistem de fortificații.

Pentru mult timp capitală a regatului, Fortul Amber este construit pe un pinten de munte aflat într-o poziție strategică perfectă. Toate trecătorile erau ușor de apărat chiar și cu o forță militară restrânsă, iar inamicii puteau fi lesne observați de pe crenelurile zidurilor. Cu aproape jumătate de mileniu în urmă, Amber a fost ridicat ca un complex de palate pentru maharajah, lipsindu-i complet austeritatea unei construcții cu rol militar.

Lacul de la baza palatului ne îndeamnă să ne abținem de la a face baie în el – au fost observaţi crocodili, zice un semn. Nu că ar părea prea tentantă apa.

Timp de secole elefanții au avut rol militar în India, prețuiți pentru puterea și rezistența lor, dar odată cu descoperirea prafului de pușcă și a industrializării, rolul lor a devenit mai mult ceremonial. Astăzi sunt pe post de taxiuri supradimensionate ce te leagănă de la stânga la dreapta ca niște valuri nesfârșite, urcând continuu spre curtea în care se adunau armatele pentru inspecția regală. Nici poziția laterală în micul howdah cocoțat în spinarea pahidermului nu ajută la senzația acvatică. Experiența de a te afla în spatele unor asemenea animale incredibil de puternice și inteligente este fantastică. Oricând s-ar putea scutura de furnicile din spate și ne-ar putea călca în picioare. Și totuși, se supun imediat comenzilor mahout-ilor – acei stăpâni ai forței elefanților.

Drumul spre Jaigarh Fort, cuibul de vulturi cu rol de apărare ridicat deasupra fortului Amber, este cel original, pavat cu aceleași pietre pe care urcau în trecut armiile. Acum, cu excepţia unui post de pază – sus fiind și o unitate militară, drumul este pustiu. Dar, este plăcut să fii singur deasupra nebuniei, iar de aici de sus, prin smogul zilei se vede până departe spre Jaipur.
Un militar ce speră la un bacșiș pentru a-și suplimenta solda, face pe ghidul oferindu-mi turul complet.

Muntele îl cobor pe alt drum, la bordul unui tuk-tuk ce se conformează regulilor de trafic inexistente și trecem astfel razant de un autobuz, înghesuindu-ne printre pietrele ce ajută la frânarea de urgență pentru a împiedica plonjonul în râpă. La periferia orașului ce cândva se mândrea cu bogățiile sale, locuințele improvizate de carton spun o cu totul altă poveste. Aici se locuiește împreună cu porci, câini, capre și gunoaie. Să nu uit de maimuțele comunitare, niște macaci rhesus gata să-ți fure orice obiect strălucitor sau cu potențialul de a fi ronțăit.

Înghesuit într-o vale stâncoasă, Galta Ji – complexul de temple parţial părăsite este vizitat mai des de languri și macaci decât de oameni.

Câteva bazine cu apă naturală, dar de o mizerie incredibilă, se spune că ar conţine o apă tămăduitoare. Temerarii sar de pe stânci în ea pentru vindecare, adâncimea estimându-se că ar fi de câţiva elefanţi. Deh, este India cu propria ei unitate de măsură.

Diferențele sociale imense au dus la menținerea unor meserii străvechi ce în multe alte țări au dispărut sau au evoluat. Frizeri stradali sau dentiști al căror cabinet este la umbra unui copac? De ce nu?!

Proprietarul unei cicloricșe este la datorie și reușește să mă convingă că n-ar fi rău deloc să mă las condus până la gară. Este ciudat să pedaleze cineva pentru tine ca și când ai avea un sclav personal. Dar, totuși acesta este modul lor de a face o pâine. Dacă nimeni nu s-ar folosi de serviciile lor, mulţi probabil că ar muri de foame în cea mai mare democrație a lumii, așa cum se autointitulează India. Este un cerc vicios.