TrekLens

În familia cu roți aventuroase intraseră odată cu nesfârșitele ploi ale primăverii alte două roți ce simțeau nevoia acută de a mușca din pământul reavăn al pădurii.

Comana este la doi pași și pentru început este o opțiune bună. Cât păstrăm drumul până la Fântâna cu Nuc, bălți sunt puține și noroi deloc. Undeva prin dreapta este Delta Neajlovului și un drumeag ne scoate pe o pasarelă de lemn ce duce la un foișor de observație pentru păsări. Este ceva cam târziu însă pentru zburătoare.

Puțin mai sus se termină drumul pietruit și forestierul urcă pe niște șleauri noroioase dincolo de o barieră închisă pentru a proteja pădurea de cei ce au neostoita dorință de a face grătar în mijlocul ei. Din drag de natură, desigur. La intersecții alegem drumuri fără a ne pune problema destinației ci având drept criteriu cantitatea de noroi întâlnită pe jos.

La margini de pădure ca pe lângă mai toate satele românești, sunt gropile de gunoi – nivelul de netăgăduit al educației locale. Gospodăriile sunt însă bine îngrijite, iar lanurile de rapiță preschimbă orice alt miros într-un parfum primăvăratic. Bucla drumurilor se încheie după ceva mai mult de treizeci de kilometri – scurtul început al unui vis mare. Sibir va fi numele bidiviului verde, la fel ca întinderile nesfârșite ce vor urma.