UN COLȚ DIN ȚARA CANTOANELOR

Pe drumul spre faimosul lac Como, primele încrețituri ale munților se ridică verzi la orizont. Acolo începe și Elveția, țara crestelor alpine. O serie de tuneluri străbat masivele montane, iar undeva în dreapta se ascunde mirajul strălucitor al lacului Como, prins în cleștele crestelor. Unul dintre multe lacuri glaciare adăpostite printre șiruri de munți și lamele de stâncă ce se împlântă în cer este oglinda de o culoare indescriptibilă cu irizații albastre, verzi și de oțel a lacului Lugano.











Drumurile sunt aici înconjurate de giganți de piatră încă pudrați pe alocuri cu zăpadă. Limbi lungi de ghețar se întrezăresc fugitiv prin văile ascunse de razele soarelui, iar viaductele scurtează distanțele unind văi altfel îndepărtate printre care pâraiele își susură apele spre cine știe care confluență. Cu fiecare kilometru munții se strâng din ce în ce mai aproape în jurul șoselei până când aceasta nu mai are de ales și se strecoară într-unul din multele tuneluri săpate prin adâncuri de piatră.











Cu o istorie ce se întinde pe mai bine de cinci milenii Chur este cel mai vechi oraș al Elveției, iar fotogenicul centru vechi este considerat a fi cel mai bine păstrat din întreaga țară. Vechiul oraș este ceva mai mare de un pumn de case îngrijite, printre care mașinilor le este interzis accesul, în spatele fiecărei locuințe ridicându-se câte un colț din munții ce o înconjoară.













Spre deosebire de alte orașe europene, centrul vechi nu este foarte bogat în magazine și terase, lipsa acestora sporind senzația că mica localitate nu este nimic altceva decât un sat așezat într-una dintre nenumăratele văi alpine din jur. Orașul nu este însă mort ci are propria sa personalitate cu mici târguri în aer liber ce se țin în week-end, dar și cu un orar strict în care toate magazinele se închid la ora 18:00 iar mall-ul este închis duminica, pentru a putea să te bucuri de natură, aer curat și munți.













Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *