UN CEAI PERFECT

Se iau următoarele ingrediente: un ceai negru rusesc, un însoţitor de vagon ce îşi ştie doar limba maternă şi un român plecat la drum prin Bulgaria. Se amestecă bine într-un vagon ucrainean al unui tren rusesc în timp ce aerul rece al toamnei târzii se strecoară pe geamul lăsat deschis.
Priveşti în întunericul nopţii încercând să dai un sens formelor vagi ce dispar în goana trenului şi te apucă atunci un dor de taigaua nemărginită a Siberiei şi o poftă de ceai negru ca noaptea prin care treci.
Totul pare simplu, dar bruma de rusă pe care o vorbeşti nu este înţeleasă de ucraineanul din faţa ta (asta după ce ai încercat să-ţi exprimi dorinţa în celelalte limbi pe care le cunoşti) aşa că apelezi la universalul limbaj al semnelor: “iete un ceai din ăla vreau şi doar o bucată”. Omul se luminează la faţă şi face semn că totul este în regulă. Câteva minute mai târziu însă… te trezeşti cu două ceaiuri.
Rămâi niţel perplex căci eşti singur în compartiment, dar până la urmă te sacrifici şi le bei pe amândouă, iar când ajungi la destinaţie tot ce îţi rămâne de făcut este să-ţi începi plimbarea prin melanjul istoriei şi al religiilor.
Clădiri socialiste se ridică pe bulevarde largi sfidate fiind de capitalismul de vis-a-vis. Biserici mici din cărămidă ce prin vechimea seculară te trimit înapoi spre începuturile creştinătăţii, catedrale imense în care pur şi simplu te pierzi uitând de ce ai venit, moschee simple şi sinagogi somptuoase. Pe toate le găseşti, adunate parcă într-un pliculeţ de ceai.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.