TrekLens

Parcul Național Karakol este unul dintre cele mai mari parcuri naționale ale Kârgâzstanului și include cam 38000 de hectare de munți cu vârfuri de peste 4000m, ale căror ghețari strălucesc în fiecare rază de soare care pică pe ei. Pentru ultimii câțiva kilometri de civilizație casele sătenilor sunt însoțite de iurtele ce le punctează curțile, iar drumul devine din ce în ce mai sălbatic pe măsură ce urcă și se adâncește în valea Karakol. Din când în când apare la orizont duetul stâncă-ghețar, iar o turmă de oi cu coada grasă își aduc și ele aportul de exotism.

Un pod rutier făcut din bușteni și lăsat într-o rână semnalizează locul de unde doar mașinile 4×4 mai pot continua pentru câțiva kilometri. Însăși podul care poartă pe el în rusă semne de ‘atenție la traversare – se poate rupe oricând’ avertizează că de aici încolo civilizația va rămâne complet în urmă.

Valea se sălbăticește cu fiecare sută de metri, iar drumul forestier care o străbate este deseori acoperit de apele afluenților Karakolului înspumat și alburiu – apă de ghețar. Pe un mic baraj de saci cu pământ și pietre, sau pur și simplu din piatră în piatră, drumul are însă o singură direcție: înainte. Când valea se lățește, râul nu devine mai puțin vijelios ci dimpotrivă pare că s-a umflat și mai mult spre a se face comod. Câteva zeci de cai condimentează valea și așa dusă la extrem din punct de vedere al frumuseții.

Valea se strânge din nou în menghina munților, iar apele înspumate și până acum răsfirate în mai multe fire, se adună mănunchi învolburat sub care se aud bolovani imenși rostogolindu-se. La 2545m altitudine, acolo unde în România este doar cerul, aici este întins un pod de scânduri și cabluri peste care traseul părăsește drumul traversând apele ce se aruncă spre vale în cascade înspumate. Urcușul prin pădure este decent și aduce cumva cu traseele din Carpați și Alpi – până și vârfurile sunt cumva asemănătoare.

Poteca rupe într-un fel firul timpului, căci ceasul pare să se fi oprit în loc spre a contempla valea în care pădurile de conifere strâng aerul într-o liniște solemnă, dezvăluind frumusețea brutală a Tien Shanului. Pământul devine mai aspru, iar marginile potecii sunt împletite cu rădăcinile copacilor ce par să lupte pentru fiecare palmă de pământ. Aerul devine mai subțire, mai curat, purtând mirosul de pin și gheață.

Diferența de nivel se adună ușor sub tălpi iar poteca de astăzi se apropie de sfârșit, și nu doar pentru că pe undeva prin pustietatea asta ar trebui să fie o tabără de iurte la care să înnoptez, ci și pentru că poteca până acum clară dispare brusc printre niște valuri succesive de bolovani imenși apăruți de nicăieri. Marcajele turistice nu sunt ceva obișnuit pe aici și ai doar patru opțiuni: te descurci singur cu harta, îți iei ghid, te pierzi sau stai acasă.

Dincolo de bolovani apar brusc siluetele albe ale iurtelor din Sirota Yurt Camp. Este încă devreme, iar atracția lacului Ala-köl este prea mare pentru a nu încerca să ajung la el încă de astăzi. Vremea are însă chef de joacă, căci de două ori pornesc la drum și sunt nevoit să mă întorc după ceva mai mult de jumătate de oră, când cerul se acoperă cu nori grei și începe să plouă – în cele din urmă întoarcerea s-a dovedit a fi o idee bună, căci printre vârfurile pe care le bănuiesc că încadrează lacul s-a așternut un pui de furtună.

Sezonul turistic nu s-a deschis încă, iar trecătorile din munți sunt încă înzăpezite, însă în tabăra de iurte s-au strâns deja o parte dintre neamurile lumii. Doi mexicani, un spaniol cu iubita sa elvețiancă (ambii pensionari la peste 65 de ani), un argentinian, un italian, doi germani și tot atâția indieni, și desigur un român. Se vorbește în spaniolă între latini, în germană între nemți și elvețiancă, în rusă cu kârgâzii ce ne sunt gazde, în engleză cu toată lumea, și se traduce dintr-o limbă în alta într-o frenezie care l-ar face pe Google Translate de rușine. Rar mi-a fost dat să găsesc un grup atât de divers și în același timp atât de asemănător, care să fie la unison în ceea ce privește subiectele care variază de la politică internațională la istorie, economie, sisteme de sănătate, curiozități și desigur călătorii. Un caleidoscop eterogen, un adevărat turn Babel la gura iurtelor.

Apusul, probabil amețit de plăcuta babilonie dintre munți, aduce un cer mai senin decât a fost toată ziua, iar culorile sunt delicioase.