Pe măsură ce ne apropiem de munte, temperatura scade treptat. Este departe de o temperatură potrivită, dar măcar este ceva mai suportabilă față de zăpușeala din Câmpia Română. Fuga spre munte a fost singura soluție. Dincolo de tunelurile săpate prin munte, lacul Vidraru se arată ceva mai repede decât a apărut în lunga urcare ce se simte din șaua bicicletei. Odată cu umbrele lungi ale înserării traficul devine din ce în ce mai rar, iar dincolo de Piscul Negru valea începe să se lărgească spre a lăsa locul golului alpin. Locul de cort descoperit demult într-o vară, ascuns de ochii iscoditori de pe șosea, așteaptă iarăși pânza cortului.
Când soarele saltă peste picioarele sud-estice ale Făgărașului, urcăm din nou în șa pentru cele câteva serpentine croite în abrupt, ce ne urcă ultimele sute de metri până la tunelul de sub munte. Dincolo de tunel, toată pacea muntelui se sparge în țăndări în țigănia de la Bâlea Lac. Din an în an locul devine mai mizer, cu mai multe chioșcuri inutile și aglomerare de mașini. Este încă dimineață, iar după câteva serpentine coborâte muntele mai păstrează încă în cotloanele sale magia sălbăticiei.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
