TRADIȚII ȘI ISTORIE ÎN NORDUL BIZANȚULUI

Comoara arheologică descoperită recent în diferite morminte tracice din aceeași perioadă cu cel deschis la Sveshtari, sugerează că aici a fost anticul oraș Helis.

Mormântul deschis datează din secolul al III-lea î.e.n. și este specific triburilor getice ce au sălășuit atunci pe aceste meleaguri, cu detalii unice care nu se mai regăsesc în alte asemenea construcţii funerare: cariatide colorate ce sunt jumătate om și jumătate plante sau picturi murale. Un amestec între culturile elene și hiperboreană.


Scheletele celor șase cai găsite la intrare și blocurile de calcar îmbinate fără ca nimic să le susţină cu excepția cheii de boltă, certifică faptul că acesta a fost un mormânt regal. O ușă masivă de piatră împiedica cândva accesul celor ce ar fi vrut să strice somnul de veci al regelui, iar împotriva ploilor și a ochilor curioși a fost acoperit cu patru metri de pământ așezat în trei straturi.



Tradițiile, cultura și meșteșugurile prind viaţă la Muzeul Etnografic Etar, în casele de pe vremuri ce alcătuiesc un sat. Ici-colo mori de apă pentru măcinarea cerealelor, spălatul rufelor sau acţionarea fierăstrăului, se învârt îndemnate de pâraiele anume direcţionate.

Turnul cu ceas semnala începerea și încetarea zilei de muncă pentru meșteșugari, ca nimeni să nu poată profita de timpul altuia, însă treburile la sat continuau în gospodăria fiecăruia.
























Biserica este închisă, însă la etaj este sala de clasă unde în bănci de lemn și cu pene înfipte în călimări, copiii învăţau cândva să scrie.

























Folosind instrumente originale și urmând vechile tradiţii, localnicii menţin vii meșteșuguri și de faţă cu vizitatorii sculptează în lemn, olăresc, bat foiţele de metal, coc pâine, ţes sau pictează roţi de care.

Modul în care sunt prezentate și interacţiunea pe care o poţi avea cu ‘sătenii’, fac din muzeul acesta al satului unul dintre cele mai reușite pe care le-am văzut până acum, dacă nu chiar cel mai reușit.
























Norii adunați peste munte, câteva tunete și înserarea ce nu-i departe, mă îndeamnă să caut un loc de dormit. Pasul Shipka este cum nu se poate mai nimerit și poienița cu iarbă grasă din umbra vârfului Stoletov garantează un somn liniștit.


Leave a Reply

Your email address will not be published.