TrekLens

Pe Valea Prahovei dealurile subcarpatice sunt îmbrăcate în minunatele lor culori de toamnă, iar peste șirul de munți ce despart Muntenia de Transilvania, norii groși acoperă orice gând de vreme bună. În Depresiunea Brașovului se luminează încet iar razele soarelui izgonesc norii spre alte meleaguri.

Cele 7°C la care am tremurat în jurul mașinii s-au pierdut undeva între pedalele ce se învârt într-un ritm cadențat pe urcarea de pe șoseaua asfaltată ce duce în Holbav.

Din Holbav asfaltul devine amintire, căci drumul pe care vrem să îl parcurgem ne va purta prin spatele Măgurii Codlei până spre un mic vârf cu belvedere de 360° spre munții înalți din jur, ne va purta prin păduri și apoi va coborî spre un drum bine bătut ce într-un final ne va întoarce înapoi în Holbav. Tuneluri de copaci ne acceptă în sânul lor iar drumul ne apropie de Măgura Codlei care inițial părea a fi tare departe.

La punctul de belvedere avem întâlnire cu soarele și liniștea unui mic loc izolat. Munții Bucegi și munții Piatra Craiului s-ar vedea excepțional însă o ceață îi îmbracă aproape complet și le mai lasă doar formele să se distingă.
Drumul șerpuiește mult printre copaci, urcând ocazional pe ceea ce pare mai degrabă o potecă mai lată, cu pietre și rădăcini. Pădurea își trăiește toamna cu ultima suflare, iar alburiul ceții își face loc printre foioase.

O lungă coborâre ne curăță frânele și discurile de orice impurități, iar puținii oameni ai cătunelor răspândite pe aici salută arătările stropite de noroi ce le punctează și lor ziua cu o noutate pe care să o ducă acasă.

La fel cum urcările sunt răsplătite prin coborâri, și acestea din urmă sunt pedepsite prin cățărări – că așa este roata, se învârte. O urcare abruptă dar frumoasă scoate din noi și ultimele rezerve de energie, însă pauza din vârful dealului ne aduce culorile vii ale unei toamne lungi dar care se va sfârși curând.

Drumul desenat pe hartă, în realitate dispare în peisajul din spatele unei mici turme de oi pe care le bănuim că l-au mâncat. O potecă începe însă coborârea pe coama muntelui printr-un frunziș adânc ce ascunde toate rădăcinile și denivelările, doar pentru a ajunge într-o poieniță unde se desparte în trei variante. Niște motocicliști ce stârnesc frunzele în urma lor pe abrupta urcare, ne încurajează că am fi pe drumul potrivit, iar un cuplu ce marchează traseul pentru un maraton ce urmează să aibă loc curând ne direcționează pe poteca din dreapta. Imitația de potecă  se transformă în câteva minute într-o mare boschetărie, pe unde nici gând să mai putem sta în șeile bicicletelor. Cu harta în mână și cu zumzetul unor motoare undeva în stânga, distingem un șleau ce ne coboară la stabilitatea unui drum de pământ. Tot ce ne mai rămâne acum de făcut este să ne bucurăm de ultimele culori ale toamnei.