TrekLens

Unul din multele avantaje ale cortului este că priveliștea din faţa ‘casei’ este tot timpul alta. În dimineaţa aceasta, în Retezat, m-am trezit cu abruptul vârfului Păpușa în față – unul din locurile prin care mi se vor intersecta potecile astăzi.

Accesul în traseu trebuie însă plătit – o mizerie de lege în baza căreia plătești privilegiul de a beneficia de dreptul tău la natură.

Poteca își croiește drum abrupt printre rădăcini bătrâne ce țin muntele în loc. Pădurea cedează locul unei perdele de jnepeni și încep să apară stâncăriile verzui atât de specifice Retezatului, peste care se înalță întreaga creastă pe care o vom parcurge astăzi. A fost secetă în țară, dar aici în munte nu se simte – izvoarele se rostogolesc pe versanți în cascade prelungi, dispărând pe sub pietre doar pentru a răbufni ceva mai jos cu mai multă vivacitate. Un alt prag glaciar și căldarea ce ascunde Tăul Ţapului se deschide în toată splendoarea ei. Bancuri de peștișori îi agită apele încrețite de vânt.

Dincolo de centura de bolovani ce zăgăzuiesc lacul, traseul nemarcat urcă pieptiș vâlcelul spre șaua vârfului Mare. Plămânii urlă după aer – un preț corect pentru priveliștea lăsată în spate. Tăul Ţapului cu a sa mică insulă, umple toată căldarea glaciară cu ape de smarald. De pe o creastă secundară două capre negre ne privesc curioase, într-o panoramă dominată de vârful Mare și lacul Galeșu.

De aici vedem pentru prima oară Porţile Închise și ceea ce ne așteaptă. O lume aspră de piatră, mărginită de prăpăstii de sute de metri. Închise cum sunt par inaccesibile, însă o potecă cu rupturi dese de pantă dar cu prize suficiente se strecoară pe sub lespezile eterne. Comparația cu infama Custura Sărății a Făgărașului este inevitabilă dar oarecum greșită, cea din urmă fiind mult mai aeriană. Nimic nu este însă inaccesibil, iar pericolul este dat doar de prezența unui peisaj rupt dintr-un rai montan, peste care îți vine să plonjezi.

O nouă deschidere printre lespezi prezintă Valea Rea cu nenumăratele lacuri presărate într-o sălbăticie inaccesibilă. Cândva o potecă frumoasă făcea legătura între stropii de cer răspândiți prin vale, dar acum traseul a fost șters pentru a proteja zona. Așa zic ei. De cealaltă parte a crestei, Tăul Adânc învie valea unui pustiu de piatră.

Vârful Păpușa este locul de unde se zăresc culmile ce sprijină orizontul – munţi trecuți și viitoare creste. De jur împrejur lumi încremenite și neprimitoare de piatră. Nori îndepărtaţi asortaţi cu tunete convingătoare scurtează pauzele. Din următoarea șa coborârea are loc în fluierături răzleţe de marmote iar conturul piciorului de munte ne conduce tot mai departe de lumea de piatră a Retezatului. Adânc pe drumul forestier și departe de civilizaţie, până și izolatele cantoane forestiere par a fi nu integrate în natură ci mai degrabă acaparate de aceasta.