Peste culmea molcomă ce închide orizontul, întunericul nopții se îmblânzește într-un albastru pal pentru ca puțin mai târziu să se îmbrace în culorile calde ale răsăritului.
La ieșirea din pădure, o poiană întinsă presărată cu brăduți veghează vârfurile înzăpezite ascunse de nori. La retragerea norilor, Șaua Joaca ne dezvăluie o priveliște deprimantă – versanți întregi de pe care pădurea a fost rasă, în pofida faptului că zona este parte dintr-un Parc Național.
Ferit de soare, forestierul de pe Valea Vlăduşca este încă acoperit de zăpadă. În tăcerea pădurii, sunetul cadențat al bocancilor se aude greu. Podurile de gheață formate pe pârâu trosnesc a primăvară.
Pe culmea domoală ce se zărea din Șaua Joaca, zăbovim câteva momente în furia vântului înghețat ce mătură văzduhul, pentru a ne primi răsplata – o panoramă prelungă a întregii creste.
De la liziera pădurii, casele răsfirate ale satului Şirnea se zăresc departe în vale. Jos. Foarte jos.
Ulița este mărginită de case vechi, țărănești, acoperite cu șindrilă. Multe din ele, părăsite, își plâng probabil ultimii ani de viață sub ochii aroganți ai construcțiilor de beton ce par din an în an mai multe. Prea multe.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
