TrekLens

Pentru mine, culoarea azur are miros de mare, flori viu colorate și în general de vacanță. În dreapta se desfășoară albastrul nesfârșit al mării Ionice întrerupt de o multitudine de tuneluri, vile frumoase la umbra palmierilor dar și cartiere dărăpănate. Coasta estică a Siciliei este plină de contradicții.

Cu fiecare metru care suie abrupt spre bătrânul Taormina, gara cu tavanul pictat de care aproape că se lovesc apele mării Ionice rămâne undeva departe din ce în ce mai mică. Terasele orașului se sprijină pe versantul lui Monte Tauro, dar întreg peisajul este dominat de fapt de fantoma învăluită în nori a vulcanului Etna. O potecă amenajată urcă versantul abrupt pentru vreo 250m diferență de nivel spre centrul vechiului oraș.

În inima pitorească a Siciliei, străzile pietruite ale orașului Taormina păstrează mărturii ale unui trecut strălucitor și rafinat. Prins în menghina formată de Marea Ionică și munți, orașul a avut norocul unui cadru natural uimitor, pe care grecii au construit un farmec atemporal ce amețește până în ziua de astăzi.

Întemeiat în secolul al IV-lea î.e.n. de către coloniști greci, orașul a cunoscut de-a lungul veacurilor o evoluție istorică complexă, împletindu-și destinul cu cel al marilor imperii care au stăpânit regiunea. În epoca romană, orașul devenea o bijuterie prețioasă în coroana Imperiului, atrăgându-i pe nobilii și elitele vremii cu splendoarea sa arhitecturală și peisajul său inegalabil.

La fondarea sa orașul era cunoscut sub numele de Tauromenion, o așezare strategică plină de promisiuni, gândită să servească drept punte între lumea greacă și populațiile indigene. Astfel, rădăcinile sale antice au învăluit orașul într-un amestec de obiceiuri din care a rezultat un mozaic cultural ce rămâne viu și astăzi.

În pas cu bogata moștenire istorică a orașului, Odeonul Roman oferă o altă incursiune în trecut. Construit în secolul al II-lea e.n., ruinele sunt o bijuterie acustică ce servea drept loc de adunare pentru intelectuali și poeți. Zgomotul aplauzelor și discursurile înflăcărate se reflectă încă în pereții săi pietruiți, iar în liniștea dintre ruine se mai disting încă ecourile subtile ale glasurilor din trecut.

Biserici vechi și palate elegante flanchează străduțele înguste și sutele de trepte ce șerpuiesc printre flori viu colorate. Capitală a Siciliei Bizantine în secolul al IX-lea, Taormina își dezvăluie imbatabilul farmec medieval nu doar pe principala stradă unde se bulucesc sute de turiști, ci mai ales pe aleile secundare cu întortocheatele lor direcții și ruperi de ritm.

Șarmul orașului și bogăția pe care o emană la fiecare pas sunt departe de realitatea economică a satelor și orașelor Siciliei – cea mai săracă zonă a Italiei. Amintește mai degrabă de salba de elegante orașe din Cinque Terre sau de coasta amalfitană.

Castello Saraceno este impozanta cetate de pe muntele Tauro, spre care șiruri de trepte, ceva asfalt apoi alte șiruri nesfârșite de trepte urcă susținut. Cetatea în sine este momentan închisă pentru niște reparații ce par a fi lăsate în grija unor viitoare generații, însă terasa bisericii Madonna della Rocca oferă priveliști imbatabile spre Taormina dominată de amfiteatrul care ocupă o semnificativă parte a micului oraș.

Cu vederi spre mare dar în același timp spre eternul Etna, teatrul greco-roman a fost ridicat într-un peisaj extraordinar, unul dintre cele mai frumoase astfel de amfiteatre pe care am avut până acum ocazia de a le vedea, aproape la fel de dramatic ca cel de la Termessos, în Turcia.

Impresionanta mărturie arhitecturală datează din secolul al III-lea î.e.n, fiind reconstruit și reamenajat în perioada romană pentru a ajunge să fie în cele din urmă un loc sacru al culturii antice. Într-un aranjament ingenios, spectatorii priveau spre scena principală, unde tragediile și comediile prindeau viață în magia spectacolelor antice, la concurență cu priveliștea spre vulcanul activ al Siciliei, Etna cel venerat în mitologia greacă ca fiind locul unde Ciclopii construiau armele pentru zei.