TrekLens

După mult prea multe pauze, gălăgie și lumini aprinse când era somnul mai lin, autobuzul de noapte oprește într-un final în Sukhothai. Noțiunea de respect față de somnul celorlalți nu există pe autobuzele de noapte din Thailanda.
Piața din mijlocul orașului este animată, iar multă lume mănâncă cu poftă în ciuda orei matinale. Prăjeală la 4 dimineața?! Aparent nu este nimic ciudat în asta.

Încetul cu încetul, cerul se luminează a zori de zi, iar pe fundal de aude îngânatul rugăciunilor budiste de la templul din apropiere – Wat Trapang Thong. Podul luminat de felinare devine locul unde credincioșii se încolonează pentru a oferi ofrande călugărilor. Spre deosebire de Myanmar sau Laos, aici nu se oferă doar orez ci pachete cu diverse alimente și dulciuri, ambalate toate atât de frumos de cei de la un magazin de vis-a-vis, încât miroase a afacere extrem de profitabilă atât pentru comercianți cât și pentru călugări.

Regatul Sukhothai a înflorit de la mijlocul secolului al XIII-lea până spre finalul secolului al XIV-lea, iar această perioadă este deseori considerată a fi epoca de aur a civilizației Thailandeze. Urmele regatului, cunoscute sub numele de meuang gòw – vechiul oraș, se întind pe o suprafață de 45 de kilometri pătrați și sunt presărate cu ruine parțial refăcute, împrăștiate printre dealuri înverzite.

Sukhothai este considerată a fi prima capitală a regatului Siam deși acest lucru nu este în totalitate adevărat, căci până în 1238 când doi conducători thailandezi (Pho Khun Pha Muang și Pho Khun Bang Klang Hao) au hotărât fondarea unui nou regat thailandez, aici a fost locul unui imperiu Khmer. Dincolo de negura istoriei însă, numele orașului se traduce prin Zorii Fericirii iar în zorii zilei orașul strălucește.

Dinastia Sukhothai a rezistat pentru două secole și timp de nouă regi diferiți, cel mai faimos rămânând regele Ramkhamhaeng care domnind din 1275 până în 1317 este văzut a fi cel care a dezvoltat scrierea Thai, iar inscripțiile sale sunt considerate a fi prima literatură a țării. În timpul domniei sale apogeul regatului ajunsese să depășească granițele actuale ale Thailandei, însă câțiva regi mai târziu – în 1438, Sukhothai a fost absorbit în Ayutthaya.

Ruinele Parcului Istoric Sukhothai sunt printre cele mai impresionante situri UNESCO World Heritage Sites, iar parcul include nu mai puțin de 21 situri istorice și patru bazine mari cu apă în interiorul vechilor ziduri, în timp ce pe o rază de 5km în afara lor se mai numără vreo 70 de situri.

Finalizat în secolul al XIII-lea, Wat Mahathat este cel mai mare templu din Sukhothai și se ridică înconjurat de ziduri de cărămidă și de un șanț despre care se spune că reprezintă zidul exterior al universului și în același timp și oceanul cosmic. Turlele chedi prezintă faimosul motiv al bobocului de lotus, iar unele dintre figurile originale ale statuilor stau încă printre coloanele ruinelor vechiului sanctuar. În interiorul zidurilor mănăstirii se găsesc 198 de stupe ce formează ceea ce se crede a fi fost centrul spiritual și administrativ al vechii capitale.

Sentimentul de Indiana Jones și de descoperiri prin țări străine este accentuat cu fiecare ruină. La Wat Si Sawai atinge însă proporții uriașe. Templul seamănă izbitor de mult cu Angkor-ul cambodgian, deși ce-i drept la o scară mult mai mică, dar și acesta a fost construit tot de khmeri ca fiind un templu hindus.

Peste apele șanțului de apărare se ridică statuia regelui Ramkhamhaeng – al treilea rege Sukhothai, iar dincolo de sectorul central al templelor se întind ruine deseori ignorate. La Wat Phra Phai Luang se înalță trei turnuri în stil khmer construite în secolul al XII-lea, chiar mai înalte decât cele de la Wat Si Sawai. Aici se pare că ar fi fost centrul Sukhothai-ului înainte de secolul al XIII-lea, pe când localnicii erau conduși de khmerii din Angkor.

Fiecare templu are ceva diferit în el, însă la Wat Si Chum unicitatea vine de la imensa statuie de 15m înălțime a lui Buddha, ce stă parțial ascuns într-o încăpere deasupra căreia se zărește cerul. Cândva exista un pasaj prin interiorul zidurilor, spre a ajunge în partea superioară a acestuia, pasaj pe al cărui tunel erau inscripții Jataka – povești despre viețile anterioare sau despre reîncarnările lui Buddha. De mult timp însă, tunelul a fost blocat.

Piețele de noapte sunt confirmarea că Asia de Sud-Est nu doarme niciodată, iar dincolo de podul peste râul Yom în Sukhothai în fiecare Sâmbătă seara se adună zeci de comercianți cu mii de obiecte de vânzare sau preparate proaspete ce variază de la diverse goange la carne de pui, porc sau fructe de mare diverse. De fructe nici nu mai încape vorba – spațiu să fie în stomac la câte atracții sunt pentru papilele gustative. Pe o scenă improvizată un localnic se chinuie să facă microfonul să sune mai bine ca în realitate iar în altă parte o trupă de elevi cântă cu spor la instrumente în timp ce un orb se plimbă cu o flașnetă. În noaptea care se face din ce în ce mai adâncă, o multitudine de gecko își fac apariția spre a se alerga sprinteni pe ziduri.