TrekLens

Staţia de tren din Vladivostok este atât un capăt cât și un început de drum. Un drum lung până la Moscova, 9288km. Fondată simultan cu începerea lucrărilor la Trans-Siberian în 1891, a fost reconstruită în același stil cu staţia de tren Yaroslavsky din Moscova – practic străbaţi toată Rusia pentru a ajunge în același loc de unde ai plecat, printre tavane somptuoase, mozaicuri complicate și un stil imperial.

S-56 este unul din starurile istoriei navale a Rusiei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. ‘Srednyaya’, ceea ce s-ar traduce prin ‘mediu’ este submarinul considerat a fi cel mai eficient pentru lansarea torpilelor. Interiorul este mai mic decât te-ai putea aștepta, cu nu mai mult de patru încăperi înghesuite cu aparatură, ceasuri și manometre, manete, periscopul, câteva paturi și evident torpilele și tuburile de lansare ale acestora.

Din vârful dealului, de sub statuia lui Chiril și Metodie – cei ce au dat lumii alfabetul chirilic, panorama orașului este completă. Podul Zolotoy este cel ce umple tot peisajul prin mărimea sa și designul modern și elegant. Golden Bridge, căci așa s-ar traduce în engleză denumirea sa, este un fel de răspuns dat americanilor pentru mult mai faimosul lor pod din San Francisco. De altfel, și Vladivostok îi seamănă cu străzile sale abrupte și golful ce se deschide la Pacific. Lungimea totală a podului de 1388m și o înălțime de 226m face ca autoturismele și camioanele să apară ca niște jucării.

La capătul peninsulei Egersheld unde în mod simbolic toate drumurile se termină, se află unul dintre cele mai vechi faruri din Estul Îndepărtat al Rusiei. Mica insulă pe care se află farul Tokarevskiy este artificială și este conectată de continent printr-o potecă îngustă. Prind fluxul mic și la nici cincisprezece centimetri distanţă de valurile Pacificului reușesc să ajung la far. Farul de la capătul lumii. Al unei alte lumi decât cea a lui Jules Verne, însă.

Invitația lui Stas (rusul din ultimul tren) de a ne plimba cu mașina lui prin Russky Island nu am putut să o onorez însă, în ciuda insistențelor sale de a arăta unui străin abia întâlnit locurile natale. Am avut prea puțin timp de petrecut în Vladivostok. Nici în rezervația tigrilor siberieni nu am putut merge. Dar cu Stas am păstrat legătura și i-am promis că am să mă întorc cândva în acest capăt de lume. La urma urmei, mai am niște lucruri de văzut pe la această margine de hartă.