Canioane și treceri înguste, drum suspendat în coasta muntelui și pe alocuri cam rupt, priveliști de poveste și o lume dramatic de frumoasă. Astfel mi se desfășoară în fața ochilor drumul spre munții Erusheti de la granița turco-gruzină.
De la fortăreaţa Khertvisi nu aveam așteptări prea mari dar și dacă aș fi avut mi le-ar fi spulberat. Arheologii situează vechimea zidurilor ca fiind undeva între secolele X și XIV, însă prima fortăreață a fost construită încă de prin al doilea secol. Creneluri și turnuri, o mică bisericuţă recondiționată mai mult ca restul cetății și tuneluri parţial colmatate ce duc spre râu, mă fac să uit complet de soarele nebun aninat în cer. În afară de paznicul plictisit, doar trei ruși mai sunt curioși ce-i cu acest cuib de vulturi ce a înfruntat de la armiile lui Alexandru Macedon și până la hoardele mongole.
Ceva mai spre sud pe valea râului Paravani, lanţul de peșteri artificiale ce datează de prin secolul al VIII-lea este cu totul neobișnuit. Prea multe certitudini nu există în legătură cu ele, însă câţiva călugări și-au făcut casă aici. Mica mânăstire aninată la zeci de metri deasupra văii este accesibilă doar prin niște tuneluri verticale săpate în stâncă și câteva șiruri de scări de lemn.
Vardzia este poate cel mai cunoscut popas de pe valea asta, și vine cu bune și cu rele. ‘O minune creată de mâna lui Dumnezeu’ – așa o descriau cronicile prin secolul al XVI-lea.
Cu nouă secole în urmă, regele Giorgi al III-lea a construit în aceste locuri o fortificaţie, iar fiica acestuia – regina Tamar, a înfiinţat o mânăstire rupestră și a definitivat opera tatălui său. În jurul mânăstirii s-a dezvoltat un mic oraș adăpostit în peșteri lărgite și legate printre ele de tuneluri mai mult sau mai puţin secrete, trepte și scări ce totalizau peste 13 nivele.
Printre cele peste 400 de încăperi, sunt camere pentru rugăciune, pentru preparat și depozitat alimente și vin, pentru colectat apa, bucătării și chiar și camere pentru îngrijit bolnavii. Biserica inaugurată de cea care a devenit mai târziu regina Tamar, este și astăzi în funcţiune. Frescele pictate pe atunci sunt încă vizibile dar afectate de trecerea vremii și a cotropitorilor. Cinci călugări mai locuiesc încă în chiliile din munte, iar în fiecare dimineață clopotul vește sosirea orei șapte.
Tunelurile secrete fac parte probabil din visul fiecărui copil și copilul din mine este fericit chiar dacă adultul trebuie să meargă ghemuit pentru a nu da cu capul. Direcţia este tot înainte, căci de multe ori nu ai loc să te întorci și printr-un labirint de tuneluri cobor până la baza peretelui ce adăpostește orașul grotelor.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.