TrekLens

Dincolo de balansoarele de pe balcon, răsare din mare soarele. Nu, marea nu este chiar așa aproape dar tocmai aici îmi va fi utilă bicicleta de care César mi-a făcut rost. Mândru nevoie mare îmi povestește ce minunată este. Nici nu îndrăznesc să dau frâu liber imaginației – să nu uităm că suntem în Cuba. Câteva minute mai târziu constat că bicicletă este într-adevăr. Minunată însă… mai puțin. Privesc perplex la pinioanele de care stă agățat un lanț ruginit și nu înțeleg cum se vor schimba vitezele în lipsa schimbătorului. Aveam să mă lămuresc mai târziu – manual, cu degetele proprietate personală.

Fiind zi de lucru, multe camioane cu bena carosată și echipată cu bănci suplinesc lipsa autobuzelor capitaliste. Hay que inventar, zice cubanezul…
Pe marginea drumului, urmele incendiilor spontane înnegresc peisajul. Carretera de Sancti Spiritus își croiește drumul sinuos prin Valle de San Luís, câmpurile cu trestie de zahăr pierzându-se departe spre crestele zimţate ale munților. Supranumită și Valle de Los Ingenios pentru fabricile sale de zahăr care prin secolul al XVIII-lea împânzeau această vale, astăzi este un întins muzeu în aer liber. Emblematică, Hacienda Iznaga este cea mai bine întreținută plantaţie, turnul Manaca Iznaga cu ale sale șapte niveluri fiind emblema de necontestat a văii. De la cei peste 45m înălțime, panorama este completă. Nici un sclav nu ar fi putut fugi, fără a fi zărit cu mult timp înainte de a-și găsi refugiul în munți.

Pe drumuri ce-au fost ferite de binecuvântarea asfaltului, hurducăim spre Sud printr-un peisaj deșertic. Spre zare, dincolo de laguna Ensenada de Casilda, păduri de mangrove blochează privirea să alunece spre apele mării. Căldura este năucitoare dar Marea Caraibilor nu se dezice – apa are culoarea din cărţile poștale și nu ai cum să nu te gândești că s-ar putea să ieși vopsit dacă intri în ea. Dintr-o colibă de stuf, Buena Vista Social Club se rostogolește peste nisipul alb.