TrekLens

An după an, mi se pare fascinant faptul că poți prelungi un anumit sezon odată cu schimbarea altitudinii. Dacă la șes primăvara este pe terminate, în dealurile subcarpatice abia a început. O lună mai târziu, când pomii fructiferi au dat deja rod, poalele munților încep să se îmbrace într-o mare de verde crud iar din Iunie florile încep să schimbe monocromia verde a pășunilor alpine.

Pădurea este plină de leurda ce face zonele însorite să strălucească cu albul florilor sale, iar dincolo de brâul coniferelor razele de soare alintă muntele îmbrăcat într-o mare de roz – este sezonul rododendronului ce a dat vârfului denumirea de Muntele Roșu, denumire pe deplin meritată în acest moment al anului.

Pentru Ciucaș, astăzi vântul este extrem de liniștit, chiar dacă asta nu înseamnă că nu își face de cap ducând și aducând norii într-un joc doar de el știut. Vremea bună și sezonul florilor roz a scos pe munte zeci de grupuri, ce privite de sus par a fi locuitorii unui imens furnicar. Cu toate acestea, ca prin minune, muntele este lipsit de gunoi – poate că în cele din urmă educația a reușit să învingă instinctul atavic al celor ce nu puteau să își care resturile înapoi la mașini.

Din Șaua Gropșoarele, o mare de jnepeni îmbracă muntele pe care poteca își șerpuiește coborârea spre Cabana Ciucaș. Sunt locuri noi ce au atracția magnetică a necunoscutului, și sunt locuri care au reușit să își lase adânc amprenta în alambicul din care amintirile se distilează de-a lungul timpului trecând în uitare momentele neplăcute. Traseul ce se strecoară pe la baza Țigăilor Mari este în cea de-a doua categorie – de o spectaculozitate rar întâlnită, cu stânci imense și rotunjite, printre care începutul verii a colorat totul în verde. Printre ele, își vede de treabă o imensitate blănoasă însoțită de o blănoșenie mică și temătoare. Suficient de departe spre a nu crea probleme – o plăcere să poți observa de la distanță o asemenea sălbăticiune, în mediul ei natural.

Aici nebunia roz a primăverii montane a pictat parcă întregul munte, mai abitir ca la Muntele Roșu. Am fost în Ciucaș de zeci de ori în probabil fiecare lună a anului și cu siguranță în toate condițiile meteo posibile, însă este prima oară când culorile sunt atât de violente – ajută și cerul de un albastru adânc pe care se înghesuie nori înalți.

Soarele arde ca un nebun iar marea cu valuri roz și verzi rămâne parcă prea repede în urmă. În spatele nostru se adună norii de furtună ai zilelor ploioase ce aveau să vină, iar pe Culmea Bratocei poteca își face loc într-o coborâre molcomă ce îmi trezește în gând viitoare planuri ce implică bicicleta. Dar câte planuri nu au fost astfel create în ture mai lungi sau mai scurte, doar pentru a fi trecute în umbra altora mai urgente sau care poate doar au avut norocul să se nască sub o stea mai norocoasă?! În cele din urmă timpul va hotărî.