TrekLens

Drumul trece prin multe localități, însă între ele este o plăcere să alergi spre răsărit, cu soarele luminând pieziș cozorocul căștii. Macii au cucerit marginea drumului, iar lanurile de grâu și fiecare petic de iarbă verde poartă podoaba sângerie a florilor de mac.

Traseul nu aduce nimic nou și, străbătând Câmpia Română spre Dobrogea are tot potențialul să devină plictisitor. Dar nu și pe motocicletă. Nu atunci când mirosul florilor și al pământului reavăn se îngrămădesc în cască, când grâul de un verde intens se amestecă cu sute și mii de flori de câmp purpurii, întrerupte doar de roșeața macilor ce se zbat în vânt. Și că veni vorba de vânt, acesta decide să mă însoțească toată ziua. Îl iau cu drag ca partener de drum, căci doar acceptându-l poți să te joci cu rafalele lui cu care te împinge zănatic de pe o margine pe alta a drumului.

Pe malul drept al Dunării dobrogene, cu aproape două mii de ani în urmă, geto-dacii înălțau aici o cetate fortificată. În secolul al III-lea e.n., goții au distrus cetatea însă fortificația a fost ulterior refăcută de romani. Între secolele al IV-lea și al VI-lea, a făcut parte din linia de apărare a Dunării deținută de Imperiul Roman, fiind părăsită abia în anul 559 după invazia cutrigurilor – popor de călăreți nomazi veniți din stepele Asiei Centrale. Aici la marginea lumii civilizate, așa cum o considerau romanii, triburile de barbari prădau și distrugeau deseori cetățile. În jurul anului 600 romanii se retrăgeau oficial din Dobrogea, însă cetatea a fost reclădită de bizantini abia în secolul al X-lea, servind de adăpost și pentru locuitorii din zonă. În 1036 a fost în cele din urmă abandonată, după un incendiu devastator rămas în urma trecerii pecenegilor.

Dealurile punctate de podgorii sunt motiv pentru ca drumul să facă un continuu zigzag, iar lacurile alimentate de Dunăre punctează peisajul prin care mănăstiri izolate atrag credincioșii la ele.

Galbenul câmpurilor de floarea soarelui a lipsit însă toată ziua din peisaj – chiar, pe unde se mai plantează acum? Că în urmă cu vreo două decenii era plin Bărăganul de ele.