Dimineața sosește în țârâit asurzitor de greieri și lătrături ocazionale de cățel nemulțumit, ce se lovesc de pereții apropiați de piatră întorcându-se în ecouri de haite. Norii sunt învăluiți în lumina caldă a răsăritului – a venit vremea să intru în chei.
Peste podețul aruncat deasupra apei Cernei, în dreptul unor meri sălbatici ce și-au împrăștiat poamele pe jos, cheile se deschid ca o urmă uriașă lăsată de un șarpe mitologic, pereții fini de piatră stând martori puterii nemăsurate a șuvoaielor de apă.
Un sătean sosit pe o bicicletă ale cărei piese zdrăngăne de zici că au venit colindătorii, își încearcă norocul în apa plină de păstrăvi. Cum peștii nu vor să colaboreze, îl apucă cheful de vorbă și mă introduce în tainele satului: cât fură primarul, care este șpaga pentru pescuit pe râurile de munte și alte amintiri din tinerețea lui zbuciumată.
Cheile se termină mult prea repede, însă cu o descățărare pe stânca umedă și urcușul aferent se ajunge la o potecă aproape invizibilă ce se strecoară printr-o vegetație nederanjată prea des, pereții de stâncă domolindu-și înălțimile în apele grăbite ale Cernei.
Cerna-Sat s-a trezit din somn iar bocșele ard mocnit în ciuda ploii ce umple cu apă gropile unui drum de un pitoresc deosebit, al cărui farmec s-ar pierde la apariția civilizatoare a asfaltului.
La kilometri buni de Caransebeș, stă pitit între plictisitoare câmpuri un tunel natural străbătut de o veche linie ferată. Ramurile copacilor atinși de necruțătoarele simptome colorate ale toamnei se ating timid deasupra liniei de tren aducând locului un romantism aparte.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
Pozele tale parca vorbesc! Ce pot spune decat ca: ma simt atat de bine privindu-le!… sunt o bucatica din oaza mea sufleteasca!