Ploaia tropicală de peste noapte continuă extrem de încurajator și pe serpentinele de pe Valea Teleajenului, așa că ne începem aventura cu un avânt pionieresc de stat sub streașina unei construcții dezafectate, hlizindu-ne la pădure.
Dar oricât de atractivă ar fi streașina, nu pentru asta ne-am trezit cu noaptea-n cap. Pe forestier ploaia ne mai este companie o vreme, pierzându-se și ea împreună cu drumul pe valea unui pârâu.
Prin fire de apă și printre pietre și arbuști rămași de la ultima viitură, câștigăm altitudine împiedicați mai degrabă de oferta de nerefuzat a zmeuretului de pe marginea văii, decât de dificultatea terenului.
Zona este deosebit de sălbatică și poate tocmai de aceea atât de atractivă. Când urcatul pe firul apei devine aproape imposibil, o foarte convenabilă potecă apare din neant, năpădită de ierburi și frăguțe, doar pentru a se pierde într-un mic desiș ce este de fapt poarta spre liziera pădurii.
Urme de căprioare sunt imprimate în pământul reavăn, iar labirintul de jnepeni vine la pachet cu un covor de afine – motiv pentru încă o pauză, desigur.
Norii se aleargă peste Ciucaș și peste Piatra Mare, iar Baiului se încăpățânează să fie antisocial astăzi, ascuns de un nor umed. Înconjurate de munți, plaiurile pe care ne lăsăm împinși de vânt sunt împânzite de turme de oi ascunse de iarba înaltă, iar stânele sunt păzite de dulăi ce s-ar putea lua individual de piept cu ursul. Păzitori de nădejde ai adăposturilor ciobanilor, câinii ne lasă cu greu să trecem și doar impresionându-i prin mărimea grupului reușim să răzbatem spre vale, prin aceleași păduri străbătute doar de sălbăticiuni.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
