TrekLens

Torsul motorului răscolește în mersul lui o întreagă lume de gânduri și planuri ce se bulucesc în cască – planuri de Australia și de Republica Centrafricană, de Yemen și de Pakistan. Kilometru cu kilometru se formează un puzzle complicat. Dar stai, eu sunt acum pe drum, pe un drum pe care l-am așteptat de mult, în inima Anatoliei.

Prin toate satele și orașele prin care trec, poza președintelui Erdogan este atârnată de parcă l-ar ridica în slăvi pentru toate realizările țării, de zici că el și nu Atatürk ar fi părintele națiunii turce. Te pomenești că pe lângă veleitățile de dictator le mai are și pe cele ale lui Narcis.

Liniștea de pe dealurile de la Göbekli Tepe este fabuloasă iar unduirile lor molcome îmi aduc cumva aminte de Măcin – alt pământ vechi. La mai puțin de cincizeci de kilometri depărtare este pământul răscolit de război al Siriei. Pământ interzis pentru moment, dar îi va veni și lui rândul la explorat.

Acum zece mii de ani clima Anatoliei era mai blândă și mai umedă decât cea din zilele noastre, locul fiind o lume a stepelor cu iarbă înaltă, cereale sălbatice și turme de animale ce le pășteau. Aici, în apropierea Eufratului au fost descoperite cele mai vechi urme ale unor construcții omenești, un templu ce datează de acum mai mult de 11500 de ani.

Situl arheologic de la Göbekli Tepe a fost explorat doar într-un infim procent de 5%, dar a dezvăluit un templu cu piloni masivi de piatră înalți de 15m și sculptați cu detalii antropomorfe complexe, de la obiecte de îmbrăcăminte la animale sălbatice – o adevărată carte de istorie, religie și iconografie preistorică lăsată de o populație despre care se știe mult prea puțin. Se bănuiește că templul a fost înălțat aici în vârful dealului pentru a putea fi văzut de la mari depărtări de către pelerinii ce își abăteau drumul în această direcție.

Arheologii asociază de multă vreme apariția acestor așezări cu ceea ce ei numesc revoluția neolitică – tranziția de la vânători și culegători la agricultură. La un singur punct nu s-au pus însă toți de acord și anume dacă alegerea de a cultiva pământul i-a făcut pe oameni să întemeieze satele sau dacă întemeierea acestora a dus la descoperirea posibilității de a cultiva pământul. Mistere de demult.

Hanul ales peste noapte este undeva în orașul vechi. Nu mă așteptam însă la un labirint de străduțe unde mașinile nu încap iar GPS-ul se decide să ridice neputincios din umeri. Cică nu știe. Salvarea vine sub forma unui puști pe motoretă, care după ce întreabă câțiva localnici îmi face semn să îl urmez. Aș putea jura că ne-am învârtit în cerc de câteva ori, însă de fiecare dată unele detalii tind să contrazică creierul obosit de căldură.

Se rupe din nou timpul de spațiu iar locul acesta nu are nici o tangență cu mijloacele motorizate. Numele său nu minte – Hanehan chiar este un fost han ce arată ca în toate paginile celor 1001 de nopți. Între zidurile reci soarele nu mai are putere iar temperatura se simte cu vreo zece grade mai blândă.

Zona aceasta a Anatoliei a făcut parte dintr-o rețea întreagă de așezări umane în care revoluția agrară a avut loc. Aici în bătrâna Urfa, redenumită Şanlıurfa în 1984 pentru a comemora rezistențele eroice ale localnicilor în războiul turc pentru independență, legendele celor trei mari religii monoteiste s-au pus de acord că ar fi locul de naștere al lui Abraham, iar orașul și-a căpătat porecla de Orașul Profeților. Arheologii sunt însă puțin mai sceptici, căci unele surse indică orașul sumerian Ur (în actualul Irak) ca loc de naștere al lui Abraham.

Cu o istorie neîntreruptă de peste 2400 de ani, aici este locul unde conform tradiției regele Nimrod l-ar fi pus pe Abraham pe un rug încins. Intervenția divină l-ar fi salvat însă transformând focul în apă iar cărbunii în pești. Bazinul cu pești – Balıklıgöl mărginește și astăzi parcul de sub cetate.

Aici în Urfa este locul de baștină al felului de mâncare pe care l-am gustat în Edirne fără a avea habar ce aleg și ce mănânc – çiğ köfte, o carne crudă amestecată cu condimente. O delicatesă la fel ca toate celelalte zeci de feluri ce și-au amestecat aromele în mijlocul bazarului. O forfotă continuă și un murmur pe care nici un mall din lume nu va putea să îl reproducă, cu magazinele lor ce se vor aseptice dar care sunt doar văduvite de viață.

Situat la intersecția marilor civilizații ale lumii, Urfa și-a schimbat stăpânitorii de-a lungul istoriei, trecând prin mâinile akadienilor, sumerienilor, babilonienilor, hitiților, asirienilor, perșilor, grecilor lui Alexandru Macedon, seleucizilor, armenilor, romanilor, sasanizilor, bizantinilor, arabilor, seljucilor și într-un final ale otomanilor. Și, de la fiecare în parte s-a păstrat aici câte ceva.

Dincolo de amețitoarea lume a bazarului este grota în care se spune că s-ar fi născut Abraham, cu intrări separate pentru femei și bărbați. Alături sunt minaretul și cupola moscheii Dergah al cărei interior este pus în umbră de curtea și fântâna pentru spălări rituale.

Bătrânele ziduri ale castelului Şanlıurfa sunt însă cele care, la fel ca acum mai bine de două milenii când au fost ridicate de regatul Edessei, veghează întinderile Mesopotamiei.