TrekLens

Văzută de pe mare, Via dell’ Amore – celebra potecă ce face legătura între Riomaggiore și Manarola, apare clar afectată, o porțiune din ea fiind surpată în vâltoarea valurilor. De Manarola ne apropiem săltând pe crestele înspumate ale mării, căci ne-am dorit să vedem salba de sate și de pe apă. Simțim o ușoară părere de rău la gândul că va trebui să renunțăm la unduitul leneș al ambarcațiunii în defavoarea umblatului pe propriile picioare – clar, ne-a toropit soarele și ne-a cuprins lenea. Debarcați în port, luăm iarăși străduțele la picior cu intenția clară de a ne rătăci, însă planul ne este stricat de prea multele repere pe care ni le-am luat în ziua precedentă: barca bej din fața casei albastre, colacul de salvare de deasupra unei străduțe cât el de lată sau cârciumioara la care aceiași bătrânei își fac siesta în fața (probabil) aceluiași ziar învechit. Unele lucruri nu se schimbă prea ușor. Până și poteca spre Riomaggiore o descoperim mult prea repede, iar urcușul nu pare deloc abrupt față de ceea ce se zărea de pe mare.
Urcăm spre Beccara pe culmea ce desparte satele și suntem răsplătiți de priveliștea zecilor de terase ce cu o zi în urmă le-am coborât pe un soare arzător. De cealaltă parte regăsim însă un tablou al cărui autor a apucat doar să îl creioneze, lăsând culorile caselor pe altă dată.

Ne continuăm drumul spre centrul satului, trecând pe lângă o bisericuță în fața căreia s-a încins un meci între două înfocate echipe de viitori fotbaliști ce se opresc respectuoși la trecerea preotului, și ne trezim în fața golfului din Riomaggiore.

Este Duminică și bărcile sunt trase pe uscat, cuplurile de îndrăgostiți valsând alene printre ele în căutarea unui loc în care să aștepte apusul. Până și neobosiții pescăruși s-au oprit din perpetua lor plutire pe aripi de vânt și privesc marea ale cărui culori se schimbă de la verde smarald la un albastru aproape electric.

Flancat de case viu colorate, acesta este ultima oprire din salba celor cinci sate. Ne este greu să ne alegem un favorit, căci fiecare are atracțiile sale mai mult sau mai puțin ascunse, completându-se unul pe altul.

 Aventura însă nu a luat sfârșit, mai urmează ceva – surpriza din mâneca… italianului 😉