TrekLens

Se iau următoarele ingrediente: o linguriță de voie bună, un cort, o umbreluță și vreo două prosoape de plajă. Se amestecă bine de tot pe hârtoapele potecilor grindului Chituc, după care înainte de asaltul țânțarilor, în lumina apusului de soare ce mângâie stufărișul, se împrăștie elegant în imensitatea sălbaticei plaje Vadu cu ale sale miliarde de scoici.

În răcoarea dimineții răsăritul aduce cu sine dorința de explorare, iar drumul de pământ ce se strecoară pe grind spre Gura Portiței până la ecluza unde Lacul Sinoe se îmbrățișează cu Marea Neagră este tocmai bun pentru așa ceva. Suntem în mijlocul naturii, cu lebede, egrete albe și nagâţi, fazani și o sumedenie de pițigoi. De libelule nici nu mai pomenesc. La o aruncătură de băț, nisipul spălat de valurile mării este aproape alb și fin ca un voal de mătase.

Lăsăm mașina și traversând ecluza ruginită înaintăm pe Grindul Sinoe printr-o vegetație arsă și ciulini imenși. Peisajul acesta, cu stuf și mii de păsări, insecte nenumărate și ochiuri de apă, evocă o lume pură și îmi aduce aminte de superbul lac Skadar de la granița Muntenegrului cu Albania.

În lumina caldă a apusului, după o masa simplă la o cherhana, până și peisajele industriale sunt mai fotogenice.  Câmpul de grâu mângâiat blând de vânt strălucește în lumina caldă a apusului – este ultimul colţ de natură ce ne umple sufletele înainte de a ajunge înapoi la civilizație.