TrekLens

Lumea satului este mai întotdeauna fascinantă, cu obiceiurile și tradițiile sale străvechi – chiar dacă din ce în ce mai puțin respectate din cauza modernului galopant ce se infiltrează peste tot. La sat este vatra lumii și aici au apărut toate legendele și obiceiurile, aici sunt respectate mai mult ca oriunde credințele și cumva spre simplitatea aparentă a acestei vieți suntem deseori atrași, deși viața la sat este departe de a fi ca în imaginea idilică pe care o avem.

Cele câteva sute de case, biserici, mori de vânt și acareturi incluse în patrimoniul Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti” oferă o incursiune fascinantă în arhitectura, tradițiile și cultura românească, fiind aduse din toate regiunile României. Promenada pe ulițele curate este desigur departe de o plimbare pe cele deseori noroioase ale satelor, însă oferă ceva mai mult decât o simplă incursiune în trecut, ci mai degrabă o călătorie fascinantă într-o lume plină de istorie, tradiție și autenticitate.

Casele ce formează “satul național” au devenit o fereastră deschisă către vechiul mod de viață al comunităților rurale, cu potențial de a dezvălui povești adânc înrădăcinate în tradiție și simplitate. Acoperișurile de paie ale unora sau cele de șindrilă roasă de patina timpului ale altora emană o atmosferă caldă și primitoare. Fiecare obiect expus în gospodăriile strămutate din toate colțurile țării are o poveste de spus și o istorie proprie.

Din păcate, de ușa prea multor case atârnă lacăte grele, iar curatorii muzeului sunt prea puțin informați sau dornici să împărtășească poveștile caselor sau ale comunităților. Aceștia ar putea purta straie tradiționale din zonele pe care le reprezintă, dar cine să se ocupe de așa ceva? Este mai ușor să pui niște cordoane grele care să împiedice accesul decât să vrei să educi.

Dincolo de o colecție de case, un aspect important al vieții la sat era comunitatea în sine cu roluri bine definite pentru a depăși provocările vieții rurale. Agricultura făcută cu utilaje și unelte străvechi era și încă este activitatea principală a comunităților de la sate, dar cine să explice rolul acestora și felul în care se foloseau?

Acum muzeul este deopotrivă o relicvă a trecutului și o imagine a prezentului din diverse cătune răsfirate prin multe colțuri ale țării. Viața la sat este însă o realitate vie și în continuă schimbare, nu doar o colecție de obiecte vechi, iar muzeul ar putea fi un arc temporal ce ar putea prezenta trecutul, prezentul și viitorul satelor din România.