TrekLens

Poate de vină este plaja asta de unde aseară am văzut soarele ascunzându-se după dune, spre a-l vedea astăzi răsărind aproape de mare din spatele altor dune, însă este ceva magic la insula asta.

Ceva mai puțin misterios este felul în care șoferul reușește să înțepenească Land Cruiser-ul în nisip: o combinație de viteză prea mică, putere prea mare sub capotă și lipsă de experiență. Tracțiunea s-ar rezolva ușor cu un mic covor din arbuștii care cresc la discreție la doar câțiva metri depărtare, însă mândria acestor oameni nu permite unui străin să îi ajute. Câteva telefoane mai târziu, mai apar două mașini și una dintre ele rămâne și ea înțepenită în același nisip. Metoda locală este inedită dar la fel de inutilă precum datul muștelor afară din curte – zgâlțâitul mașinii dintr-o parte în alta în speranța zadarnică de a se întâmpla ceva. Allah are însă altă treabă și tot crenguțele sunt cele care, odată puse sub roți, ne scot din impas.

Religia oficială din Socotra este desigur islamul căci insula este a Yemenului, însă neoficial ar fi mai bine descrisă ca un păgâno-islam căci de multe ori locuitorii îmbină ritualuri străvechi cu superstiții și cu un islam ceva mai relaxat. Conform tradiției, cei ce trăiau pe insulă în primul secol al erei noastre au fost convertiți la creștinism de Sf. Toma a cărui corabie ar fi eșuat pe insulă în drumul său către India. Din lemnul epavei a fost înălțată prima biserică de pe insulă, iar în scrierile sale din secolul al XIII-lea Marco Polo relatează că toți locuitorii ar fi fost creștini, conduși de propriul lor arhiepiscop care ar fi raportat nu către Papa de la Roma ci către arhiepiscopul de la Bagdad.

Relatările altor călători din trecut surprind o lume care timp de secole ar fi rezistat valului religiei islamice și care, deși înconjurată de o întreagă lume arabă ar fi păstrat un fel de creștinism pentru aproape o mie de ani de la nașterea profetului Mahomed. Izolarea insulei a dus însă la un creștinism foarte ciudat – în jurnalul de bord al unei nave portugheze din secolul al XVI-lea fiind notat faptul că deși locuitorii se credeau creștini, nu respectau dogma și nu erau familiarizați cu botezul. Venerau însă crucea pe care o așezau pe altare sau și-o agățau de gât, în timp ce ardeau tămâie în timpul unor rugăciuni mormăite într-o limbă de mult dispărută.

Un secol mai târziu apar notate în jurnalul unui preot din ordinul carmelit, ultimele semne ale creștinismului care era deja mai mult decât contaminat cu păgânismul. Oficial se practica tot creștinismul, însă ritualuri diferite luaseră locul oricărei rămășițe ale vechii religii: apăruse practica circumciziei iar vinul și carnea de porc erau interzise, însă crucea era în continuare venerată și dusă în fruntea fiecărei procesiuni în timpul căreia era arsă tămâie. Apăruseră însă și vrăjitoria și sacrificiile făcute Lunii la începutul Postului Mare și în vreme de secetă. Și totuși, crucea era purtată în fruntea procesiunilor anuale în jurul templelor, iar în cadrul ceremoniei preotul indica faptul că Luna era obosită de prea multă venerare – degetele celui care căra crucea erau tăiate, acesta devenind ulterior martir.

Prin anii 1800, tribul puritan al salafiștilor ce respectau doctrina wahhabită a islamului, a atacat Socotra distrugând altarele, bisericile și cimitirele, și obligând beduinii să accepte o nouă religie. Islamul care a prins ceva mai bine decât creștinismul astăzi dispărut de pe insulă, este însă practicat destul de relaxat în afara capitalei Hadiboh – după cel de-al Doilea Război Mondial încă mai exista practica venerării anumitor pietre.

Pădurile de dragon’s blood acoperă versanții printre care drumul atroce și-a făcut loc spre adâncurile ce adăpostesc firul lichid al unei ape care formează între stâncile căzute din versanți mici piscine naturale.

În această lume extraterestră, apusul nici nu avea cum să fie altfel – esență de portocală revărsată pe cer, ca o erupție de proporții planetare peste care luna plină ce se ridică  de peste munți luminează un peisaj feeric. Într-un asemenea decor nici nu este prea greu să o zeifici.