RĂZVRĂTIRE

Lumea privită din înaltul cerului are o cu totul altă formă – detaliile se contopesc unele într-altele iar orizonturile se deschid spre infinituri ce se vor parcă a fi descoperite. Poate de asta și migrează păsările scrutând tot timpul alte și alte depărtări. Atracția orizontului necunoscut este impetuoasă, iar astăzi ar fi trebuit să zbor.

Un nor leneș a îmbrățișat însă poalele Postăvarului iar zborul cu parapanta în astfel de condiții are mai mult de-a face cu îmbrățișat brazii decât cu visatul cu ochii deschiși.









Surpriza cea mare este însă tot sus și nu pe poteca acoperită cu gheață, căci după doar o mică diferență de nivel cerul s-a limpezit iar norii au rămas puțin mai jos de talpa bocancilor. Câteva zeci de metri înspre albastrul transparent al zenitului, iar primele belvederi sunt răsplata celor ce au străbătut norii în căutarea soarelui. Pentru că uneori fix asta trebuie să faci – să te iei cu norul de piept și să-l îngenunchezi, iar el ascultător se va întinde ca o plapumă pufoasă. Din Țara Bârsei nu se mai zărește nimic, doar munții se înalță – lame de calcar și granit răsfățându-și albul abrupturilor sub un soare ce aduce mai degrabă a primăvară.









Din vârful Cristianul Mare se zărește lama de stâncă inconfudabilă a Pietrei Craiului precum și culmile masive ale Făgărașului estic, îngropate sub un enorm strat de zăpadă. La câteva văi depărtare și zile întregi de mers, potcoava Bucegiului se ridică grandioasă deasupra norilor cu o vizibilitate de excepție, clasică pentru zilele de iarnă. Ce zbor ar fi putut să fie peste această lume de gheață…








Leave a Reply

Your email address will not be published.