RAZE DE SOARE PRIN TAIGAUA NESFÂRȘITĂ

Interiorul cochet al căsuței ce ne-a adăpostit – desprins parcă din basmele lui Hans Christian Andersen, nu trădează nimic din gerul ce peste noapte a înghețat totul în jur. Degeaba am pândit aurora boreală, luminile ei nu au îmblânzit cerul de tăciune ce s-a așternut peste taiga.

Soarele se pregătește să urce pe gradientul subtil de albastru ce ține loc de cer. După multitudinea indicatoarelor ce străjuiesc șoseaua spre Parcul Național Sånfjället, am spune că suntem într-un pericol constant de a ne întâlni cu reni și elani. Prin Vemdalen, cerul se îmbracă într-o pătură cenușie cu subtile accente rozalii ce împrăștie în fantezia monocromă a satului o lumină caldă. O biserică își înalță turla spre cer și, împreună cu clopotnița de lemn, domină localitatea.






Abandonăm mașina într-o poiană în care drumul dispare sub zăpadă. În spate, cerul s-a înroșit a răsărit și o lumină roz scaldă mestecenii albi rătăciți printre conifere. Ninge mărunt dar convins peste pădurea tăcută dar plină de urme de animale. Acest parc național se pare că are cea mai mare concentrație de urși bruni din Suedia, iar desele urme întâlnite vin să confirme această ipoteză. O spărtură în nesfârșita cortină a pădurii boreale este un prilej perfect pentru o sesiune foto. Taigaua se întinde în fața ochilor noștri ce încearcă să se agațe de diverse forme de relief, încă neobișnuiți cu aceste spații nemăsurate.




Drumeagul cu urme de snowmobil se pierde pe oglinda înghețată a lacului, pudic acoperit cu un strat generos de zăpadă. Pe fundal, grăbit, muntele Sånfjället își trage pe el mantia de nori.




Într-un final, cerul își capătă limpezimea de cristal sub un soare înghețat ce-și strecoară razele printre cotloanele pădurii. Sånfjället se arată în toată frumusețea sa albă. Ne este din ce în ce mai clar că vârful nu va mai fi ținta noastră ci doar un punct de reper în marea albă cu valuri de pădure. Drumurile converg spre infinit peste lacuri încărunţite de zăpadă, iar în imensitatea pădurii părem niște puncte colorate – victime ale unor mișcări browniene.


Drumul spre lacul Styggtjärn dă un nou scop plimbării noastre, punctul terminus fiind un mic canton forestier, acum abandonat. O stâncă ne ține loc de masă și scaune, peisajul fiind enormul televizor cu o claritate a ecranului ce nu va putea fi niciodată egalată de tehnologie.






La ora de pictură a cerului, când penelul necunoscutului pictor scapă pe coala infinitului nuanțe rupte din curcubeu, pornim pe lungul drum spre mașină.



Leave a Reply

Your email address will not be published.