RĂTĂCIT PRINTRE VEACURI

Un vânt primăvăratic se strecoară prin iarbă spre valea în care satul abia se trezeşte. Cocoşii vestesc zorii zilei, câinii le dau tot concursul pentru a ajuta la trezirea satului, iar dintr-un aparat de radio se scurge pe dealuri un Ave Maria. Ziua la sat a început iar astrul fierbinte îşi arată razele de dincolo de deal.

Biserica fortificată, impunătoare printre casele modeste, țărănești, reprezintă centrul acestui univers. Până și razele de soare se întind mai întâi către ea.

Înaintând alene pe costișa dealului plin de iarba grasă a primăverii, caprele se opresc din când în când pentru a mai lua o gură de iarbă, în timp ce în urma lor bătrânul Florea vine cu greu șchiopătând la fiecare pas. Își aprinde o țigară și trage din ea cu sete, privind îngândurat dealurile. Cutele de pe frunte par a veni din negura timpului iar în privirea lui se oglindesc secolele de istorie scurse pe aceste meleaguri. Bătrânețile îl prind însă din urmă așa că pornește la drum pe urma caprelor atrase de lucernă.

Cei mici sunt prinși în jocurile copilăriei:

– Hai să ne jucăm de-a trânta!
– Ba mai bine hai cu mingea!

Echipele se formează ad-hoc, mingea este trimisă în toate direcțiile de copiii plini de viață, în timp ce mezina grupului, echipată cu două suzete aleargă nedumerită după minge.
Doi puști se distrează prinzând greierii din tarlaua proaspăt arată cu plugul tras de caii ale căror hamuri sunt împodobite cu ciucuri lungi, roșii.

Cețurile se lasă în văile dintre dealurile ce mărginesc satul ca niște ziduri de apărare. În ciuda primăverii, vremea este încă rece prin depresiuni iar fumul lemnelor arse începe să se ridice alene din coșurile caselor.

Veacurile s-au scurs peste Biertan, lăsându-l neatins. Soarele apune ca acum mii de ani. Nimic nu s-a schimbat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.