RĂTĂCIRI ÎN CULORI DE FRACTAL

Mai întâi o geană portocalie crapă siniliul nopţii, ca apoi să crească și să încălzescă albăstriul în care se scaldă câmpia Baganului, aruncându-o în celălalt capăt al spectrului de culori. Nu mai este liniștea de aseară căci tribul acesta al celor ce întâmpină ziua este ceva mai gălăgios. Răzbate din voci bucuria aceea brută ce transcede mileniile, cea adânc încrustată în genele noastre încă din vremurile când odată cu apusul soarelui ne ascundeam în peșteri și așteptam ghemuiți lumina și căldura binefăcătoare a soarelui. Dinspre nord-est se înalţă încet baloanele cu aer cald.









Bicicleta de ieri mă așteaptă cuminte legată de un arbust și tot speră să primească și ea un nume. Nu am devenit însă chiar așa de apropiați încât să ne tutuim, iar frânele tot o sugestie neîmplinită au rămas. Măcar roțile se învârt și dacă ieri mi-am permis să explorez după pofta inimii câmpia Baganului, astăzi am pretenția că voi urma sistematic o hartă.

Pagoda Shwezigon este centrul credinței din Bagan, o imensitate învelită în foițe de aur și cu atât de multe detalii ascunse în sculpturi încât simpla rotire a privirii este de ajuns să zăpăcească privitorul. Creierul nu poate procesa o asemenea cantitate de informație într-un timp atât de scurt și totul trebuie luat cu încetinitorul.




















Este curios cum, în ţările cu un nivel de trai scăzut se ascund printre cele mai împodobite și aurite monumente religioase.

La refacerea străzii lucrează însă fără nici un fel de utilaj, femeile. Pietrișul este încărcat cu mâinile goale în coșurile ce sunt apoi cărate în braţe sau pe cap până în locul unde se reface covorul asfaltic, ca mai apoi să se toarne peste ele bitumul.



















Zona veche a Baganului nu se dezminte nici o clipă și, după zecile de temple văzute ieri, curiozitatea vine ca un drog și cere imperios mai mult. De la detalii fine la reprezentări monumentale ale lui Buddha, fresce  viu colorate dar care datează din secolul al XI-lea și încăperi atât de ‘pline’ de Buddha încât abia se poate strecura o persoană pe lângă ele până în încăperea următoare unde istoria se repetă.






















Culoarea cerului în Bagan nu încetează să mă uimească. Un spectacol cu cer înflăcărat este apusul, cu un orizont de un nisipiu strălucitor brăzdat de ultimele scânteieri ale zilei. Culori ce se transformă într-o fuziune de nuanțe ca un fractal al cărui final este dinainte cunoscut, dar al cărui miraj constă în triumful formelor și al culorilor.






Leave a Reply

Your email address will not be published.