TrekLens

Călare pe motocicletă, pornim pentru a doua oară pe drumul spre Munţii celor Cinci Elemente sau Marble Mountains cum le zic anglofonii. Vizita ce le-o făcusem cu o zi în urmă, nu ne satisfăcuse curiozitatea întrucât motivul pentru care ne dusesem nu fusese de găsit. Am dat vina pe ploaia care se apropia şi ne-am zis că vom reveni. Iată-ne deci în căutarea unor sanctuare budiste construite într-unul din cei cinci munţi. Lăsăm serpentină după serpentină în urmă şi ajungem din nou la ceea ce credeam noi că este destinaţia.

Având suficient timp la dispoziţie, după ce vizităm pagoda vegheată de un Buddha uriaş (timp în care bocancii ne-au aşteptat cuminţi la intrare) plecăm în căutarea peşterilor pentru care luasem coordonatele încă de acasă. Şi totuşi, ceva este putred căci după ce chestionăm un călugăr, rămânem nedumeriţi – ca răspuns ni se arată cu mâna undeva în depărtare. Privim în direcţia aceea şi… vedem marea şi coasta continentului. Dubios! Vă zic că ceva este dubios. Nelămuriţi, mai întrebăm o tanti ocupată cu tunsul unui copac rebel ce renunţase să mai fie zen, neîncadrându-se cu restul peisajului. Pe scurt, ni se arată aceeaşi direcţie ce pare a fi peste mări şi ţări.

– Măi, este dubios ce zic localnicii. Ne arată o cu totul altă direcţie.
– Eh, poate nu au înţeles ei bine ce anume căutăm…
– Dar tu eşti sigur că ai luat punctul GPS bine?
– Eram sigur, dar acum încep să am ceva îndoieli.

Căştile pe cap, încălecăm, dăm cheie şi pornim la vale pe serpentine. După prima serpentină simt cum parcă îmi fuge roata de pe spate. Încetinesc şi dau să fac o manevră scurtă de ocolire a unui obstacol imaginar şi…

– Avem pană!
– Ce?!

Trag pe dreapta şi o singură privire este suficientă. Suntem aproape pe jantă şi la o distanţă de mulţi kilometri de intrarea în cea mai apropiată localitate. Situaţia nu pare prea roz, dar un alt motociclist ce vine din sens opus ne vede problema şi ne face semn să mai continuăm. După 50 de metri şi o curbă, apare salvarea. Zărim o dugheană ce activa şi pe post de cârciumă, şi până să ne dăm noi seama ce-i cu ea, ne vede proprietarul şi arătând spre motocicletă ne face semne disperate să mergem la el. Ochi de vultur, văzuse că avem o problemă şi avea şi rezolvarea: era şi mecanic şi vulcanizator şi cârciumar şi vânzător. Ceva normal la cât se circulă pe două roţi în această ţară.
În cele câteva minute în care ni se peticeşte pana, stăm şi analizăm situaţia:

– Cred că pana asta este un fel de semn să nu mai venim şi a treia oară aici în căutarea grotelor.
– Mda, să ştii că a avut dreptate călugărul budist. Cred că sunt coordonatele mele proaste că parcă am uitat să le verific înainte să le salvez.
– Şi acuma zici?!

Pana-i gata şi costă cam cât două franzele de-ale noastre. Bonus, aflăm de la mecanicul-vulcanizator-cârciumar-vânzător şi acum ghid că dacă ţinem drumul drept pentru vreo 16 kilometri ajungem unde vrem noi. Adică peste mări şi ţări unde ne arăta călugărul budist. Mulţumim lui 5 în 1 şi ne aşternem din nou pe curbe. Roata-i bună, aderenţa la fel iar norii se pregătesc să vină în vizită. Nu-s mulţi, dar par puşi pe fapte mari.

Iată şi cei cinci munţi la baza cărora s-a dezvoltat o mică industrie de sculptat în marmură. Dar, cum nu pentru industria marmurii am venit noi până aici, mergem la cel căruia i-a fost închinat elementul apă, acesta fiind singurul pe care ni se permite urcarea. Ascunse printre vegetaţia muntelui, pagodele multicolore ne întâmpină la timp pentru a ne salva de primii stropi de ploaie. Muntele ciuruit de grote este presărat cu mici altare închinate lui Buddha, împodobite cu flori.