TrekLens

Întreaga provincie Chiang Rai din nordul Thailandei este un amalgam geografic. Munții dinspre Est sunt printre cei mai dramatici din țară, iar spre Nord-Est luncile inundabile ale fluviului Mekong seamănă izbitor cu ceea ce se găsește de obicei mult mai la Sud. Granițele apropiate cu Laos și Myanmar asigură o diversitate etnică fantastică, printre ei numărându-se și triburi ce și-au păstrat obiceiurile ancestrale, dar și imigranți din China.

Orașul în sine este un amalgam de tradițional cu accente mult prea moderne, teleportate parcă direct de pe arterele marilor orașe europene. Din multe puncte de vedere arată ca nuca-n perete. Mult mai modern ca Chiang Mai, cu baruri și cafenele șic ce sunt orientate doar spre străini, centrul orașului mărește distanța dintre localnici și străini. Aici în Chiang Rai este și cea mai mare concentrare de mașini văzută până acum în Thailanda dar și cea mai mică concentrare de scutere, iar pe măsură ce cobor cu gândul spre Phuket, balanța se inversează.

Wat Rong Khun – Templul Alb cum este denumit el colocvial, este decorat din belșug cu detaliile demne de un amestec între infernul lui Dante și Sagrada Familia, și diferit de toate celelalte temple budiste de prin Thailanda. De fapt, el nici măcar nu este un templu activ încă, ci mai degrabă un muzeu în aer liber, căci până la finalizarea sa nici un călugăr nu este prezent spre a îndeplini ritualurile zilnice.

Fiecare element adăugat de artistul Chalermchai Kositpipat este plin de simbolism. Podul ce duce din lumea oamenilor către Buddha este presărat cu detalii ce semnifică mânia, suferința și tentațiile lumești precum și păcătoșii căzuți în chinurile Gheenei. Toate acestea trebuie lăsate în urmă spre a ajunge la fericire. Albul templului a fost ales spre a reprezenta puritatea lui Buddha iar detaliile aranjate cu migală în bucățele de oglindă încastrate în tencuială, reprezintă înțelepciunea lumii.

Interiorul templului este vopsit în auriu și mult mai mic decât ar putea părea de afară. Pe zidurile din spate sunt picturile reprezentative ale culturii pop – cu trimitere la Hello Kitty, Spider-Man, Terminator și George W. Bush, reprezentanți ai vieții lipsite de credință, eroi falși ce nu vor putea salva lumea de la război și distrugere.

Întregul sit din jurul templului este presărat cu statui și opere de artă, satirice comentarii la politica internațională și la distrugerea planetei. Departe de a fi fost finalizată, viziunea artistului se spune că se va încheia abia în 2070.

Mult mai cuminte ca Templul Alb, Wat Rong Suea Ten – Templul Albastru are însă propria sa magie. Nici nu se putea altfel, căci artistul ce l-a gândit – Phuttha Kabkaew, a fost un discipol al celui responsabil pentru Templul Alb. Vopsit în întregime într-un albastru intens ca interiorul unei călimări, cu dragoni și animale mitice, templul acesta este într-un fel antiteza celui Alb.

Templul acesta a fost ridicat pe locul unui templu abandonat de multă vreme, iar numele ce se traduce prin “Casa Tigrului Care Dansează” trimite la timpurile când pădurile din aceste locuri erau împânzite de tigri ce înotau în apropiatul râu Mae Kok.

Pe măsură ce se pătrunde în incinta sa izbitor de albastră, de jur împrejur se creează un peisaj de vis suprarealist. De la statui la temple, aici totul are culoarea divinului, albastrul adânc al cerului de vară înainte de a cădea cortina nopții. Culoarea devine o senzație fizică, ca și cum ai păși într-o halucinație reală și, pe măsură ce te apropii de Buddha senzația devine mai puternică. Noi detalii intră în centrul atenției spre a le lua locul celor vechi ca într-un fractal infinit, iar lucrurile tind să devină mai confuze în loc să se clarifice.