PROTEUȘI, PEȘTERI ȘI UN CASTEL

La Predjama lumea carstică oferă o experiență de neuitat în lumea de basm a cavalerilor. Castelul medieval de necucerit stă înfipt de mai mult de 800 de ani în mijlocul unei stânci de 127 de metri înălțime. În spatele acestuia, în adâncurile lumii carstice zace o întreagă rețea de tuneluri secrete, de unde cavalerul Erazem (Erasmus von Lueg) – stăpânul castelului își pornea expedițiile sale de tâlhărie.













Considerat pe plan local un fel de Robin Hood, legendele povestesc despre cum Erazem ar fi rezistat pe la mijlocul anilor 1480, asalturilor armatei imperiale habsburgice trimisă de împăratul Frederick II-lea ca pedeapsă pentru uciderea contelui Pappenheim – mareșalul curții imperiale habsburgice. După o rezistență de aproximativ un an, Erazem ar fi scăpat de capturare folosindu-se de rețeaua sa secretă de tuneluri.













Plimbarea prin castel reprezintă o zi normală prin viața foștilor locuitori: de la pivnița unde erau torturați dușmanii, la micuța capelă, la turnurile de pază, balcoanele, sala de mese și dormitorul – singura încăpere încălzită din întreg castelul. În rest, umezeala, frigul, vântul ce se strecura prin toate cotloanele și lumina ce abia intra pe micile ferestre, făceau parte integrantă din lumea castelului.













Un trenuleț electric a înlocuit de câteva zeci de ani un bătrân și poluant trenuleț diesel ce reprezenta modernizarea mult dorită de la inițialele vagonete împinse de ghizi prin peșteră. Cale de 3.7km minunățiile peșterii se perindă în viteză prin fața ochilor, ca o scurtă demonstrație a ce vor trebui să descopere ochii prin peștera Postojna.















Întregul paradis subteran al peșterii a fost croit de neobosite picături de apă timp de milioane de ani. Într-un fel reprezintă o oglindă a lumii supraterane, căci aici formațiunile reprezintă veritabili munți, râuri gălăgioase și vaste încăperi subterane. Coloane imense contrastează cu fine spaghetti atârnate de tavan cu miile, cu încăperi roșcate datorită minereului de fier sau galbene din cauza sulfului.














Aici în adâncurile lumii carstice trăiesc unele dintre cele mai ciudate animale – decolorate până la o palidă nuanță de roz, cu pielea translucidă pusă în evidență de niște smocuri roșcate, ochii ascunși, patru lăbuțe și zece degete. Micile făpturi denumite local olms și mai științific proteus, au fost ridicați de imaginația poporului la rangul de pui de dragon și au captivat zeci de generații timp de secole, primele scrieri ce pomenesc despre puii unui teribil dragon ce se ascundea în această peșteră datând de prin secolul al XVII-lea. Uimitoarele salamandre pot trăi până la zece ani fără a mânca și în total până la un secol în întunericul peșterilor.














Peștera Škocjan nu excelează prin formațiuni de stâncă atent luminate, deși ar avea din belșug cu ce să se laude, ci prin senzația de imensitate pe care o dă. În pântecele pământului se aude dintr-o dată un susur ce crește într-un murmur și apoi într-un mic vuiet. Este râul ce a croit în adâncuri cel mai mare canion subteran din lume. Pârâul ce abia se vede curgând în lunile secetoase, se poate umfla la mai mult de 60m adâncime în lunile cu ploi și viituri, iar peștera devine în întregime inundată. Un miracol al naturii intrat în patrimoniul UNESCO. O punte suspendată deasupra hăului crează o senzație ireală, accentuată de podul ce traversează adâncurile nepătrunse de lumină.





Ieșirea la lumină este la baza unei doline adânci care privită din afară nu lasă absolut deloc să se știe ce minuni ar putea ascunde în străfundurile întunecate.









Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *