PRINTRE GHEȚARII MARELUI NORD

Urși albi, zile de vară polară sau dimpotrivă nopți lungi și deprimante, iceberguri și vraja marelui Nord. La asta mă duce pe mine gândul când privesc insulele ce se înghesuie sub marginea superioară a hărții, la o aruncătură de băț de Polul Nord, de parcă s-ar teme să nu pice dincolo de istorie.






Sălbăticia Svalbardului se desfășoară la câteva mii de metri sub noi. Să te apropii de aceste pamânturi nordice înghețate este o experiență aparte ce nu va putea fi uitată. Sute și mii de kilometri de munți înghețați, ghețari ce se scurg imperceptibil la vale și fiorduri adânci. Un alb pătat de florile scurtei veri polare din tundră.






Că este un ținut special înțeleg încă din momentul în care intru în micul hangar ce ține loc de terminal, și se aude în difuzoare anunțul prin care pasagerii sunt rugați să lase armele și câinii la cală.

Aflată cu mult dincolo de Cercul Polar, de la insula asta și până la Polul Nord sunt ceva mai mult de 1300 de kilometri și nici măcar o palmă de pămât. Doar apă – Oceanul Arctic.










Frumusețea aspră a locului este distrusă de prezența omului, urme adânci rămase de la minele de cărbune rupând echilibrul fragil al nordului. Cea mai nordică localitate din lume (cu excepția câtorva baze științifice), nu se putea să nu aibă ceva particularități. Fostul oraș minier reprofilat acum pe expediții nordice, se poate lăuda cu cel mai nordic bancomat, biserică, muzeu, aeroport și… universitate.










La această latitudine – peste 78°N, îngropatul morților este o practică scoasă în afara legii încă din anii ’50 ai secolului trecut. Permafrostul și temperaturile negative păstrează decedații într-o stare asemănătoare cu mumificarea, nepermițând descompunerea. Locurile de veci sunt acum în Norvegia, iar aici doar crucile mai amintesc de cei trecuți la cele veșnice. Tot din cauza permafrostului ce se dezgheață pe timpul verii câțiva centimetri, casele sunt construite pe bușteni de lemn pentru a împiedica migrarea lor în jos pe pantă.

Cu aproape patru luni de noapte polară, primele semne ale răsăritului sunt sărbătorite pe 8 Martie în fiecare an, sărbătoarea Solfestuka ce scoate în stradă toată suflarea capitalei.










Pentru protecția faunei locale pisicile sunt interzise prin lege, iar pentru protecția oamenilor toți cei ce ies din zona de siguranță a orașului sunt obligați de lege să își ia pușca cu ei. Șansele să dai nas în nas cu prădătorul suprem al acestor locuri sunt destul de mari. La urma urmei, sunt vreo 2000 de locuitori și vreo 3000 de ursuleți polari.








O potecă zărită pe hartă îmi deschide apetitul de a părăsi zona de siguranță declarată de autorități și a mă aventura pe munte. Am în stânga prăpastia și vântul mă bate din față, fiind imposibil pentru vreun eventual urs polar să mă simtă înainte de a-l zări eu. Morena cu toate pietrele ei începe să fie pudrată cu zăpadă și pe măsură ce urc se îmbracă în întregime în alb. Cele două grupuri cu care mă întâlnesc au cu ele câte un ghid cu pușcă. La fel și tipul singuratic ce-și cară rucsacul la deal – are o pușcă cu el și din când în când cercetează orizontul cu binoclul.








Dar astăzi nu am nevoie de ghid și nici de pușca lui. Astăzi am o pereche de încălțări confortabile și libertatea de a merge încotro mă atrage pe mine orizontul. Iar astea, sunt cele mai importante lucruri.

O vreme urmez linia crestei înspre ghețarul Longyearbreen, dar lipsa colțarilor și incertitudinea întâlnirii cu un urs polar mă îndeamnă să fac cale întoarsă. Aleg siguranța, mai ales că harta nu îmi promite nici o potecă sau posibilitate de a încheia printr-un circuit. În plus, muntele din față va fi în curând înghițit de un nor ce se rostogolește cam grăbit, iar toate avantajele vizibilității maxime de până acum vor dispărea.








Pâlcuri de flori ciudate se zbat în vântul înghețat. Sunt 3°C, fără a pune la socoteală vântul. Este vara polară în care nu are sens să te uiți la ceas – lumina este aceeași și în miezul zilei dar și la 3 dimineața.

Pe un petic de iarbă pasc trei reni ce se simt în largul lor cu toată prezența mea. Cumva, o asemenea întâlnire face parte din normalitatea de aici.








Leave a Reply

Your email address will not be published.