TrekLens

Puerto Natales este doar o mână de căsuțe din lemn, colorate pentru a contrasta cu cerul aproape mereu acoperit de norii cenușii din apropierea Antarcticei. Astăzi este însă aproape senin iar orizontul este plin de munții șirului de insule presărate ca o oglindă spartă pe întinderea apei. Nu va ține însă mult, căci faimosul vânt ce scufunda cândva cele mai îndrăznețe corăbii își face deja simțită prezența. Verticalitatea devine opțională în îmbrățișarea acestuia – chilienii i-au ridicat până și o statuie: Amores de Viento, Dragostea Vântului.

Micul orășel era cândva un port izolat al regiunii Última Esperanza dar a devenit astăzi un foarte activ hub turistic – doar Torres del Paine este la o aruncătură de băț. Și totuși, nu se simte nimic din agitația unui astfel de loc – poate doar călătorii ce-și mai plimbă rucsacul printre casele îmbătrânite de vreme, sub privirea parcă vie a vreunui mylodon – leneșii giganți ce cândva populau aceste meleaguri. Câinii sunt lăsați liberi pe străzi – adevărați dulăi ce ar putea face ravagii, dar care odată băgați în seamă dau din coadă bucuroși de joacă.

Imensitatea spațiului este copleșitoare. Gândurile au loc să zboare și privirea să umble până când ochii obosesc de atâta nemărginire. De la o vreme am intrat pe malul Strâmtorii Magellan – despărțitura naturală dintre continentala America de Sud și Țara de Foc. În lagunele de lângă oraș se zărește rozul inconfundabil al păsărilor flamingo.

Punta Arenas nu are deloc aerul boem al lui Puerto Natales care ar fi putut fi un sat pierdut prin lume, ci mai degrabă al unui mic orășel aerisit, de provincie. Ambuteiaje și claxoane – uitasem de existența lor.

Punta Arenas a fost în epoca marilor descoperiri geografice, și într-un fel încă este, capătul Pământului. Căsuțele ale căror acoperișuri din tablă colorată punctează prezența umană, sunt răzlețite pe coastele râpelor ce coboară spre apele furioase ce se îngrămădesc în strâmtoare.

Înființat la mijlocul secolului al XIX-lea drept colonie penală pentru ca Chile să își poată afirma suveranitatea asupra Strâmtorii Magellan, Punta Arenas a crescut exponențial datorită traficului maritim, căci înaintea deschiderii canalului Panama în 1914, cel mai scurt drum maritim între New York și San Francisco trecea prin Punta Arenas.

Elegantele palate și monumentele englezești dau un aer colonial micului oraș. De aici a plecat și expediția lui Sir Ernest Shackleton în plină iarnă, pe 25 August 1916, spre a-și salva cei 22 de marinari din echipajul navei Endurance ce în urma expediției de traversare a continentului Antarctica au naufragiat pe Insula Elefant.

Pe malul Strâmtorii Magellan, grupuri statuare marchează istoria marilor descoperiri geografice ale lumii moderne. Aici s-a scris istoria și s-au completat cu detalii părțile albe ale hărților de odinioară și, tot de aici pleacă încă expedițiile spre cel mai puțin ospitalier continent – Antarctica.