TrekLens

Dokudovo este zona mlăștinoasă a pădurii și Parcului Național Belovezhskaya, iar asta se vede de la primii pași pe traseu. Legiuni de ţânţari se năpustesc parcă știind că nu au mult timp la dispoziţie până scotocesc eu după Autan.

Pădurea Belovezhskaya este peticul ce a mai rămas din pădurile seculare ce cândva acopereau toată Europa. Devenită parc naţional împărţit între Belarus și Polonia, și zonă protejată UNESCO, pădurea a reușit să își păstreze locuitorii. Din foișoarele și adăposturile ascunse parțial în pământ, șansele să zărești animale fără ca ele să te simtă cresc exponenţial.

Urmele de zimbri sunt ușor de recunoscut prin  mărimea lor uriașă ce nu ar putea aparţine altcuiva. Adăposturile trebuie însă căutate căci ascunse sunt și pentru cei ce ar vrea să le folosească, și… mai ales trebuie și un dram de noroc ca vântul să îţi bată din faţă. Altfel lupii te-ar simţi imediat și ar dispărea în pădure pe potecile cunoscute doar de ei. Am noroc de vânt puternic și de liniște deplină și… auriul hipnotizant al ochilor de lup este pur și simplu magic. Când s-a întors vântul au dispărut amândoi ca niște fantome în pădure și, pentru câteva clipe am crezut că am visat dar pământul le mai păstra încă urmele.

Aici este locul unde zimbrii încă mai bat cărări prin pădure și unde încă mai există șansa să te întâlnești cu ei. Trosnete puternice de vreascuri îmi dau de știre că un animal masiv este în apropiere, iar niște poteci aproape complet ascunse de iarbă duc spre un luminiș unde o familie face baie de soare și praf.

Pădurile de aici au aproape 150 de ani, cu ienuperi bătrâni de două secole. Mlaștini și păduri inundabile când ploile fac râul Pravaya Lesnaya să se reverse, au creat un ecosistem unic iar lacurile mlăștinoase sunt de o întunecime înspăimântătoare.

Pădurile astea ce au reușit să supraviețuiască fatalei extinderi umane, sunt pline de sunete și raze de soare ce se strecoară printre pini, mesteceni și stejari, iar lacuri de un negru adânc oglindesc în ele cerul. Păduri magice.