TrekLens

Cu toamna instalată pe meleagurile noastre, ni s-a făcut dor de mirosul de pădure, de frunze uscate și baloți de fân. Dor ne este însă și de o tură cu bicicletele undeva departe de oraș, iar gândurile ni s-au îndreptat către satele săsești din Transilvania.

Ajungem abia pe la ora amiezii în Saschiz – baza noastră pentru tura aceasta, și suntem nerăbdători să pornim. Ne încălecăm bidivii închiriați, iar cei câțiva kilometri pe care îi parcurgem pe șoseaua națională sunt tocmai buni pentru a ne încălzi în vederea traseului. Cotim la dreapta spre satul Criț și pedalăm spre biserica fortificată unde o doamnă bătrână și amabilă păzitoare a cheii porții, se întreține la discuții cu vecinii. Suntem luați în primire și poftiți să vizităm cetatea, în timp ce ni se istorisesc obiceiuri săsești îngropate sub trecerea anilor.

La ieșire tatonăm câteva ulițe spre a găsi continuarea traseului, sfârșind prin a fi ajutați de câțiva copii de-o șchioapă: “nenea, nenea, pe-aici este drumul!”. Părăsim satul cu uliţele sale pline de pietriş, pentru a urma forestierul ce începe să urce uşor printre dealuri şi fâneţe năpădite de imense brânduşe de toamnă. La umbra pădurii o roată capitulează și începe să se dezumfle, însă pana o rezolvăm rapid – mai greu este cu altă bicicletă a cărei șa se lasă sub tine când ți-e lumea mai dragă. Traseul de bicicletă amenajat prin pădure este de lățimea unei poteci, însă fără surprizele obișnuite ale naturii: gropi, crengi sau pietre. Pădurea este destul de tânără, luminoasă și tăcută, cu raze de soare răzlețe ce coboară spre luminișuri pline de flori.

Într-un astfel de luminiș ieșim și noi, la porțile satului Meșendorf, printre baloți de fân cu miros îmbătător și meri cu poame gustoase și parfumate, complet non-europene.

Ziua însă s-a micșorat de când vara a plecat spre alte meleaguri așa că o pornim și noi spre Saschiz, ajungând la timp pentru a prinde apusul soarelui ce coboară grăbit spre asfințit.