Peste peisajul deșertic, în care vegetaţia pitică nu reușește să-i spulbere monotonia, vântul înalţă nisipul ce plutește ca o ceaţă în depărtare, acolo unde niște creste aride zgârie cerul. Oare cum arăta peisajul acesta în vremurile când turmele pășteau fără grijă iarba grasă? GPS-ul semnalează că suntem la vreo 1500m altitudine – nu aș fi ghicit uitându-mă pe fereastră.
Saeed – taximetristul tocmit pentru un pumn de riali în autogara din Yazd, îmi propune o cazare ‘simpatică, centrală și ieftină’. Hai să vedem! Am ajuns aici fără nici un fel de plan, dar drumul are grijă de călător – casa de oaspeți arată mai bine decât mi-am imaginat, cu o curte interioară în care divane largi te așteaptă să te așezi tihnit la un ceai aromat și să meditezi la sunetele deșertului sau ale vântului rămas captiv în badgir.
În jumătate de oră de trafic nebunesc ajungem în vechiul oraș, în care eventuala monotonie a clădirilor construite din pământ este întreruptă de faimoasele badgir – acele captatoare ale celor mai mici adieri de vânt, străvechile dar eficientele aparate de aer condiţionat. La o primă privire par toate la fel însă mărimea lor diferă, la fel ca și forma sau croiala fantelor pe unde se strecoară aerul. Secole de adaptare au dus la perfecționarea acestora pentru a putea supraviețui climei platoului iranian.
Străduţele mărginite de ziduri înalte ce păstrează umbrele de-a lungul zilei, sunt un labirint – poate cel mai reușit labirint în care am ajuns până acum, cu alei încârligate și fundături prin care urcând câteva trepte poţi ajunge pe acoperișuri. Poveștile cu Ali Baba puteau foarte bine să fi fost inspirate de aici. De sus de pe acoperișuri, Yazdul își dezvăluie labirintul secret punctat cu badgire și coloratele minarete ale moscheilor șiite.
Situate la marginea orașului, acolo unde deșertul pare nemărginit, Turnurile Tăcerii sunt o relicvă ce cu puţină imaginaţie te transportă în timp cale de multe veacuri. Zoroastrienii cred în puritatea elementelor, aceștia refuzând îngroparea morţilor sau incinerarea acestora pentru a nu polua pământul și aerul, expunând însă trupurile neînsufleţite pe niște altare create în aceste turnuri, unde păsările de pradă curăță ultimele rămășițe pământești. Un ultim bine oferit ciclului vieții.
Islamul a interzis însă aceste practici, și oficial ele nu mai au loc. În zilele noastre, căci la nivel global există peste o sută de mii de adepţi, morţii sunt îngropaţi în cripte betonate astfel încât puritatea pământului să fie în continuare păstrată.
One thought on “PRIN LABIRINT, PENTRU UN PUMN DE RIALI”
Ce nostalgie mi-au stârnit imaginile tale; mi-i dor de Yazd, de misterul și farmecul comorilor lui arhitecturale, de ingeniozitatea badgir-urilor văzute pentru prima dată acolo, de Turnurile Tăcerii, focul sacru ce arde neîntrerupt de sute de ani simbol a zoroastrismului – religia lor originară …
Da, mă bucură mult revederea Iranului prin frumusețea pozelor tale! Felicitări, încă o dată, pentru destinația aleasă și împărtășirea celor văzute și imortalizate!
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
Ce nostalgie mi-au stârnit imaginile tale; mi-i dor de Yazd, de misterul și farmecul comorilor lui arhitecturale, de ingeniozitatea badgir-urilor văzute pentru prima dată acolo, de Turnurile Tăcerii, focul sacru ce arde neîntrerupt de sute de ani simbol a zoroastrismului – religia lor originară …
Da, mă bucură mult revederea Iranului prin frumusețea pozelor tale! Felicitări, încă o dată, pentru destinația aleasă și împărtășirea celor văzute și imortalizate!