PRIN COLBUL LATORIȚEI

Aroma fină a ierbii udate de roua căzută înainte de primele raze ale soarelui este unul dintre mirosurile cele mai plăcute cu care te poate întâmpina o dimineață. Al doilea ar fi cel al unui ceai fierbinte prin aburii căruia se pierd privirile spre orizontul ce fără grabă se colorează în auriu pentru a lăsa în cele din urmă locul unui albastru văratic.










Drumul de creastă al Latoriței este unul pe care roțile cramponate se simt în largul lor. De această dată ne mulțumim însă cu crampoanele bocancilor și cu un rucsac ușor, fără a avea neapărat în minte o destinație. La fiecare pas colbul se înalță iar vântul are grijă să îl împrăștie peste pajiștea alpină. Drumul tăiat în coasta masivului urmează conturul picioarelor de munte, iar ochii fug spre crestele aeriene ale Parângului, unde în urmă cu o zi ne bucuram de răcoarea înălțimilor.











Fără roți peisajul se schimbă lent iar soarele arde parcă prea tare. Sunt drumuri ce se vor parcurse călare și nu pe jos, drumuri din care roțile ar mușca țărâna cu plăcere și care în ciuda dificultăților, sau poate tocmai datorită lor, fac albastrul lacului Vidra mai adânc până departe spre barajul de la capătul său.











Leave a Reply

Your email address will not be published.