PRIN BERGAMO, CU DOR DE AFRICA

Cu nori ciufuliţi și un cer plumburiu – așa mă întâmpină Europa atunci când Marocul rămâne dincolo de Mediterană. La Bergamo, Alpii au încă iarna pe ei. Puține sunt excepțiile ce fac orașul să nu pară complet alb-negru – sau poate am încă proaspăt în nări mirosul pământului roșu al Africii și în păr nisipul deșertului.











Zeci de trepte și pietre de râu rotunjite de prea mulți pași – așa s-a construit de-a lungul timpului orașul vechi. Și este al naibii de simpatic. Nu că cel nou ar fi prea rău, doar că alta este patina timpului în Città Alta. Străduțele înguste și porțile impunătoare vopsite în culori calde parcă mai atenuează din dorul pentru Africa.











Aroma unui espresso certifică faptul că Italia miroase. Și miroase bine.

Funicularele sunt alternativele celor ce vor să scurteze experiența locurilor pe unde abia are loc să se strecoare un scuter. Drumul însă se strecoară pe culmea vechilor ziduri venețiene până la turnul castelului înălțat peste câmpiile Lombardiei. În alte condiții meteo s-ar vedea până departe, însă acum o ploaie măruntă și nehotărâtă gonește de pe străzi puținii trecători.











One thought on “PRIN BERGAMO, CU DOR DE AFRICA

Leave a Reply to Coculeana Savin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *