TrekLens

Pe măsură ce distanța se reduce până la munți, aceștia încep să se întrezărească printr-o atmosferă apăsătoare și greoaie, desprinsă parcă din paginile lui Dostoievski. Primăvara este încătușată încă în mrejele iernii.
Pentru minute bune stânca Pietrei Dragoslavelor închide orizontul, ca o constantă aducere aminte a destinației.

Din poienița unde se încheie bucla traseului, o potecă începe curând să urce abrupt prin pădure și, odată ieșită dincolo de liziera pădurii, se înfige într-un grohotiș scurt dar abrupt pe care urcă pieptiș. De aici sunt și primele puncte de belvedere asupra văii ce se întinde la picioare. Priveliștea ar fi strașnică dacă vremea ar avea ceva mai puțin cenușiu în ea și mai multe culori pe cer.

Creasta munților Leaota este la o aruncătură de băț, legată de poteca ce străbate ursăria din pădurile de la baza vârfului Cioara. Dincolo de satele înghesuite prin văi, zăpezile din Iezer-Păpușa și fierăstrăul zimțat al crestei Pietrei Craiului sunt mângâiate de soare. Îmi este dor totuși de vară și de poteci uscate – momentan pădurea este împânzită de sute și mii de ghiocei al căror alb este întrerupt de movul violent al brândușelor de primăvară, încă timide.